Românii din NV Bulgariei au migrat în această zonă din Oltenia în sec. XVIII-XIX, în special în perioada fanariotă. Au aceeași origine cu o parte dintre românii din Serbia Centrală (așa-numiții "țărani") și, ca și ei, se auto-desemnează adesea drept "vlahi". Locuiesc într'o zonă compactă, colțul nord-vestic al Bulgariei de la N de Vidin, dar și într'un număr destul de mare de sate răsfirate de'a lungul Dunării în zona Kozlodui-Rahova (/Oreahovo)-Nicopole (/Nikopol). Câteva sate din Serbia Centrală, dintre Negotin și Zăiceari / Zaječar, au făcut parte din Bulgaria până la anexarea de către Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma Tratatului de la Neuilly (1919). Numărul românilor din NV Bulgariei este astăzi imposibil de apreciat. De la formarea statului bulgar (1878) până după Primul Război Mondial, ei au apărut în recensăminte în proporții realiste și relativ însemnate. La 1892
erau în ocolul Vidin 21 500 de români (cca. 40%), în ocolul Kula 9300 (cca. 25%), în ocolul Lom Palanka 2700 (cca. 6%), în ocolul Rahova 9700 (cca. 20%), în ocolul Nicopole 7900 (cca. 20%), iar în ocolul Șiștov 1400 (cca. 3%). Începând cu anii '20 și '30, numărul lor oficial a scăzut dramatic, pentru ca astăzi să fie absolut neînsemnat. Acest fapt se datorează probabil unei presiuni naționaliste crescute în perioada interbelică, precum și înrăutățirii semnificative a relațiilor româno-bulgare după Războiul Balcanic și Primul Război Mondial. Cercetări informale par să arate că limba română se vorbește încă pe malul drept al Dunării și nu este neapărat muribundă, dar vorbitorii ei sunt în general lipsiți de conștiință colectivă, mai mult chiar decât în cazul vlahilor din Serbia.
Romanians in NW Bulgaria have migrated to this area from Oltenia in the 18th and 19th c., especially during the Phanariot era. Their origins are the same as those of some of the Romanians in Central Serbia (the so-called "țărani") and, like them, they call themselves "Vlachs". They live in a compact area, the NW corner of Bulgaria north of Vidin, but also in a fairly large number of villages strewn along the Danube in the Kozloduy-Oryahovo-Nikopol area. A few villages in Central Serbia, between Negotin and Zaječar, were part of Bulgaria until they were annexed to the Kigdom of Serbs, croats and Slovenes, after the Treaty of Neuilly (1919). The number of Romanians in Bulgaria today is impossible to estimate. After the creation of the Bulgarian state (1878) and until after the First World War, they appeared in censuses in realistic and fairly large proportions. In 1892 there were 21 500 Romanians in Vidin district (ca. 40%), 9300 in Kula district (ca. 25), 2700 in Lom Palanka district (ca. 6%), 9700 in Oryahovo district (ca. 20%), 7900 in Nikopol district (ca. 20%) and 1400 in Svishtov district (ca. 3%). Beginning in the '20s and '30s, the official number of Romanians dramatically droppe, so that today it is completely insignificant. This is probably due to a certain nationalist pressure in the Interwar period, as well as to the deterioration of Romanian-Bulgarian relations after the Balkan Wars and the First World War. Informal research seems to show that Romanian is still spoken on the right bank of the Danube and is not even necessarily moribund, but its speakers are by and large devoid of a collective conscience, even more so than in the case of Vlachs in Serbia.
