 |
| Roman Catholic Church in Carașova / Crașova / Krašova / Karaševo |
Croații din Banat se împart în două grupuri: croații propriu-ziși și crașovenii, un grup cu origini incerte, care de'abia în vremurile noastre a adoptat o identitate națională, pe cea croată. Croații propriu-ziși sunt și ei în Banat un produs al colonizărilor din perioada habsburgică. Cei mai vechi par să fie cei de la Recaș, care s'ar fi așezat aici în sec. XVII, venind din zona Bosniei; ei fac parte din așa-numiții șoacheți (Šokci), identitate regională corespunzătoare ramurii nord-estice a croaților. Cei din Checea Croată / Hrvatska Keča (azi inclusă în Checea / Keča) au venit din regiunea Pokuplije din Croația propriu-zisă, de pe fostele pământuri ale abației de Topusko, al cărei abate era arhiepiscopul de Zagreb. După recucerirea zonei din mâinile otomanilor la sfârșitul secolului XVII și reintrarea în posesie a arhiepiscopului, ea a fost inclusă la 1750 în Granița Militară (Craina Croației), ceea ce a însemnat deposedarea arhiepiscopului, care a fost despăgubit cu domeniul Biled din Banat. Dat fiind că în Granița Militară diversele privilegii fiscale ale vasalilor Bisericii au fost anulate, aceștia s'au mutat după o vreme în Banat, pe noul domeniu al arhiepiscopului, instalându-se la Checea la 1788 și 1801. Tot atunci s'au instalat în apropiere, la Claria Croată / Hrvatska Klarija (inclusă în Claria / Klarija, astăzi Radojevo), precum și în Biled; au fost de asemenea împroprietăriți mai la sud, la Neuzina Croată / Hrvatska Neuzina (astăzi inclusă în Neuzina) și Boca Croată / Hrvatska Boka (azi inclusă în Boka); Radojevo, Neuzina și Boca se găsesc astăzi în Banatul Sârbesc. În imediata vecinătate a Checei Croate a fost întemeiat la 1820 Ceneiul Croat / Hrvatski Čenej, prin despăgubirea aici a unei ramuri a nobililor Vučetić din Brinja (în regiunea Lika din Croația propriu-zisă, de asemenea inclusă în Granița Militară), ulterior maghiarizată. Croații propriu-ziși mai există astăzi doar în număr foarte mic la Boca, Recaș și Checea.
Crașovenii sau cârșovenii sunt un grup sud-slavic care locuiește compact în 7 sate din Banatul Montan, la sud de Reșița, cel mai important fiind Carașova (în croată Karaševo); numele tradițional în română și în dialectul local este Crașova / Krašova. Celelalte sunt Iabalcea / Jabalče, Nermed / Neremić, Lupac / Lupak, Rafnic / Ravnik, Clocotici / Klokotić și Vodnic / Vodnik. Ei sunt romano-catolici, vorbesc un dialect torlac și constituie una din populațiile vechi ale Banatului, neavând nimic de'a face cu colonizările perioadei habsburgice. Dialectele torlace sunt indigene în SE Serbiei (și unele zone adiacente pe partea cealaltă a graniței cu Bulgaria), estul Kosovo-ului și NE Macedoniei și reprezintă idiomuri de tranziție între bulgară și sârbo-croată, mai apropiate însă de bulgară sub câteva aspecte esențiale. Mai concret, dialectul crașovean a fost considerat apropiat în special de idiomurile de pe cursul superior al Timokului.
Crașovenii sunt o enigmă a spațiului etno-cultural carpatic care se cere explicată. Este ciudat ca o veche populație din Banat să'și fi păstrat graiul slav sudic până astăzi. Este cu atât mai ciudat ca această populație să fie din vremuri imemoriale romano-catolică. Cele două aspecte sunt probabil legate. Izolarea de populația ortodoxă din jur și endogamia au împiedicat probabil asimilarea la limba română; iar caracterul slav al acestei populații e legat de caracterul slav de odinioară al întregului Banat Montan și Oltenii de Vest (după cum indică toponimia copleșitor slavă).
Ce rămâne însă neexplicat este confesiunea romano-catolică. Se pot imagina mai multe scenarii. Cel mai plauzibil este, cred, refugierea unei populații bogomile în Banatul Montan cândva în jurul sec. al XIV-lea; de altfel se vehiculează (nu e clar pe ce bază) domnia regelui Ungariei Ludovic cel Mare ca timp cunoscut al sosirii crașovenilor la Crașova. Bogomilii au fost o sectă dualistă care s'a dezvoltat în părțile vestice ale Bulgariei încă de pe vremea Primului Țarat Bulgar (mai exact sec. X-XI). Persecuțiile i'au împins spre vest, ajungând până în Regatul Bosniei. Biserica din Bosnia, care era catolică, a căzut sub influența lor în sec. XIII și mai ales XIV, ceea ce a provocat ostilitatea Europei catolice și spectrul unei cruciade anti-bosniace, înainte ca ocupația otomană să facă problema irelevantă. Bogomilismul a dispărut probabil devreme în perioada otomană. Trecerea la catolicism, cel puțin formală, a bogomililor, la fel ca și convertirea pavlichenilor, care locuiau și ei în Bulgaria și aveau doctrine asemănătoare, sunt un argument puternic în favoarea originii bogomile a crașovenilor. În cele mai vechi surse, până în sec. XIX inclusiv, ei au fost numiți și s'au numit ei înșiși bulgari. Graiul lor și'ar putea avea într'adevăr rădăcinile în dialectul de pe Timokul superior, din zona Pirot. O altă posibilitate este ca graiul crașovean să fie un grai mai vechi nord-dunărean și nu sud-dunărean. Strămoșii crașovenilor ar fi putut astfel să vină de altundeva, de exemplu bogomili din Bosnia, și să fi fost asimilați lingvistic pe când Banatul Montan era încă slav. Ar fi putut de asemenea să fie pur și simplu slavi bănățeni convertiți la catolicism sub influență maghiară (deși o asemenea schimbare aleatorie de religie este necunoscută în Europa de Est pentru epoca veche). Două necunoscute apar în aceste scenarii în care graiul crașovean este nord-dunărean: 1) nu știm exact când s'a românizat Banatul Montan (și nici de ce și pe ce cale); 2) nu știm exact ce fel de grai slav se vorbea în Banatul Montan, dar se pare că era mai apropiat de bulgară decât de sârbo-croată, cum sunt și cele torlace (inclusiv crașovean). Ipoteza bogomilă rămâne cea mai probabilă. Identitatea croată a crașovenilor este de dată foarte recentă, fiind o invenție tactică a perioadei postcomuniste.
Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior: 1) croații din Banatul Românesc la 1869 (după limbă); 2) localitățile locuite de croații propriu-ziși din întregul Banat; 3) crașovenii în 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.
Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior: 1) croații din Banatul Românesc la 1869 (după limbă); 2) localitățile locuite de croații propriu-ziși din întregul Banat; 3) crașovenii în 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.
Croats in the Banat are divided into 2 main groups: Croats proper and the Krashovani, a group with uncertain origins that has adopted a national identity of its own, the Croatian one, only in our time. Croats proper in the Banat are also a product of Habsburg-era settlement. The oldest seem to be those from Recaș / Rekaš, who would have settled here in the 17th c., coming from the Bosnia area; they belong to the so-called Šokci, a regional identity that corresponds to the Croats' north-eastern branch. Those from Checea Croată / Hrvatska Keča (today included in Checea / Keča) came from the Pokuplije area in Croatia proper, from the former lands of the Topusko Abbey, whose abbot was the Archbishop of Zagreb. After the area was reconquered from the Ottomans at the end of the 17th c. and the archbishop re-took possesion, it was included in the Military Frontier (Croatia Krajina), which meant that the Archbishop was dispossessed and rewarded the Biled estate in the Banat instead. Since in the Military Frontier the various fiscal privileges of the Church's vassals were cancelled, after a while these moved to the Banat and settled in Checea / Keča in 1788 and 1801. At the same time they settled nearby, in Hrvatska Klarija (i.e. Croatian Klarija, later included in Klarija, today's Radojevo), as well as in Biled. They also settled further south, at Hrvatska Neuzina (i.e. Croatian Neuzina, today included in Neuzina) and Hrvatska Boka (i.e. Croatian Boka, today included in Boka); Radojevo, Neuzina and Boka
are found nowadays in the Serbian Banat. Immeditaely next to Checea Croată / Hrvatska Keča, Ceneiul Croat / Hrvatski Čenej was founded in 1820, as a branch of the Vučetić were compensated with lands here, a Croatian noble family from Brinja (in the Lika area in Croatia Proper, also included in the Military Frontier) that was subsequently Magyarised. Croats proper can be found today only in very small numbrs in Boka, Recaș / Rekaš and Checea / Keča.
The Krashovani are a South Slavic group that lives huddled in 7 villages in the Highland Banat, south of Reșița, of which the most important is Carașova (in Croatian Karaševo); the traditional name in Romanian and the local dialect is Crașova / Krašova. The others are Iabalcea / Jabalče, Nermed / Neremić, Lupac / Lupak, Rafnic / Ravnik, Clocotici / Klokotić and Vodnic / Vodnik. They are Roman Catholic, they speak a Torlakian dialect and are one of the old populations of the Banat, not having anything to do with Habsburg-era colonisations. Torlakian dialects are indigenous to southeastern Serbia (and some adjacent areas on the other side of the border with Bulgaria), eastern Kosovo and northeastern Macedonia and represent transitional idioms between Bulgarian and Serbo-Croatian, but closer to Bulgarian in some crucial respects. More precisely, the Krashovan dialect has been considered particularly close to the idioms spoken in the upper Timok valley. The Krashovani are an enigma of the Carpathian ethno-cultural area which requires an explanation. It is strange that an old population of the Banat should have preserved its South Slavic speech until now. It is even stranger that this population should be from times immemorial Roman Catholic. The two aspects are probably linked. Isolation from the surrounding Eastern Orthodox population and endogamy have probably prevented linguistic assimilation to Romanian; and the Slavic character of this population is probably linked to the once Slavic character of the entire Highland Banat and western Oltenia (as hinted at by the overwhelmingly Slavic toponimy).
What still remains to be explained is the Roman Catholic denomination. More than one scenario can be imagined. The most likely is, I think, a Bogomil population taking refuge in the Highland Banat some time around the 14th c.; in fact, the reign of Hungarian king Louis the Great and his 1366 Vidin campaign have been claimed since the 18th c. as the time of the Krashovani's arrival in Crașova / Krašova. The Bogomils were a dualist sect that grew in the western parts of Bulgaria as early as the First Bulgarian Empire period (10th-11th c.). Persecution drove them westwards and they reached the Kingdom of Bosnia. The Bosnian Church, which was Catholic, fell under their influence in the 13th and especially the 14th c., which caused the hostility of Catholic Europe and the spectre of an anti-Bosnian crusade, before the Ottoman conquest rendered the issue irrelevant. Bogomilism probably disappeared early on in the Ottoman period. The Bogomils' conversion, at least formal, to Catholicism, as well as the Paulicians' conversion, who also lived in Bulgaria and held similar doctrines, are strong arguments in favor of a Bogomil origin for the Krashovani. In the oldest sources, as late as the 19th c., they were called and called themselves Bulgarians. Their speech could indeed originate in the dialect of the upper Timok valley, in the Pirot area. Another possibility is that the Krashovan speech is an older speech from the left bank of the Danube, not one from the right bank. The ancestors of the Krashovani could thus have come from somewhere else, e.g. Bogomils from Bosnia, and could have been linguistically assimilated while the Highland Banat was still Slavic. Or they could have been simply Banat Slavs converted to Catholicism under Hungarian influence (it is known that there were Hungarians in Crașova / Krašova in the Middle Ages, but such a random change of religion is unheard of in Eastern Europe during the older periods). Two variables appear in these scenarios in which the Krashovan speech is from the left bank of the Danube: 1) we do not know exactly when the Highland Banat was linguistically Romanianised (nor why or how); 2) we do not know what kind of Slavic dialect was spoken in the Highland Banat, but it seems to have been closer to Bulgarian than to Serbo-Croatian, as are the Torlakian dialects (including Krashovan). The Bogomil hypothesis remains the most likely. The Krashovani's Croatian identity is very recent, since it is an invention of the post-Communist period. Still, just like Paulician Bulgarians, the Krashovani were ministered to by the Croatian Church in the past, enjoyed the Slavonic language privilege granted to the latter and have always written in Latin script.
See below the maps corresponding to the preceding post: 1) Croats in the Romanian Banat in 1869 (by language); 2) Communities inhabited by Croats proper in the entire Banat ; 3) Krashovani in 2002. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.
1)
See below the maps corresponding to the preceding post: 1) Croats in the Romanian Banat in 1869 (by language); 2) Communities inhabited by Croats proper in the entire Banat ; 3) Krashovani in 2002. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.
1)
2)
3)
