Bulgarii din Banat (hartă) / Banat Bulgarians (map)

Bulgarii din Banat sunt bulgari pavlicheni, romano-catolici. Pavlichenii au fost la origine o sectă dualistă, înrudită poate cu maniheismul sau cu gnosticismul creștin. Au apărut în estul Anatoliei prin sec. VII și au înflorit acolo, în conflict cu Imperiul Bizantin, până când împăratul Ioan Tzimiskes, în a doua jumătate a sec. X, i'a deportat în Peninsula Balcanică, în zona Philippopolului (Plovdiv). Ei trăiesc și astăzi acolo, mai ales în câteva sate pavlichene din jurul Plovdivului. Alții trăiesc la nord de Balcani, până la Dunăre, unde s'au așezat mai târziu în Evul Mediu, formând o regiune pavlicheană în zona Nicopole - Belene - Sviștov. Bulgarii pavlicheni și'au părăsit vechea religie dualistă în Evul Mediu târziu și au devenit romano-catolici, în special în sec. XVI. Mulți au fost asimilați de'alungul timpului de bulgarii ortodocși și musulmani. Ei vorbesc un dialect propriu arhaic al limbii bulgare, pe care îl scriu în grafie latină. Mult timp au folosit în biserică și școală slavona croată, beneficiind astfel de privilegiul vernacular al catolicilor croați. 

Bulgarii din Banat sunt urmașii acelor pavlicheni care s'au stabilit în Oltenia în timpul administrației austriece (Banatul de Craiova), spre sfârșitul anilor 1720. Odată cu revenirea Olteniei sub stăpânire otomană / munteană, în timpul războiului din 1736-1739, ei au plecat și s'au așezat în Banatul de Timișoara, unde au fondat (sau refondat) satele Beșenova Veche / Stár Bišnov (1738; azi Dudeștii Vechi) și Vinga sau Tereziopol (1741). Populația lor a crescut semnificativ în a doua jumătate a sec. XVIII prin noi imigrații din Bulgaria. Populația din Beșenova Veche a întemeiat sau a participat la întemeierea de noi sate în Banat: Modoș / Modoš (1779, astăzi Jaša Tomić, în Serbia), Konak / Kanak (1820, astăzi în Serbia), Stari Lec (1820, astăzi în Serbia), Breștea / Brešča (1842, astăzi în România), Roggendorf / Banacki Dušanovac (1842, astăzi inclus în Banacki Dvor, în Serbia), Colonia Bulgară / Telepa (1846, astăzi părăsit, în România), Gjurgevo (1869, sat mutat la Skorenovac în 1886, astăzi în Serbia) și Ivanovo / Šandoru / Sándoregyházfalva (1869, astăzi în Serbia). Unii bulgari bănățeni au emigrat în anii 1880 și 1890 în Bulgaria, unde cei din Beșenova Veche au întemeiat sau au participat la întemeierea satelor Bărdarski gheran, Dragomirovo, Gostilea și Bregare, iar cei din Vinga Asenovo. Toate aceste sate se găsesc în nord-vestul Bulgariei, înșirate de'a lungul Dunării. Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior, pentru recensămintele din 1869 (după limbă) și 2002 (după etnie, atât în România cât și în Serbia). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Roman Catholic church in Vinga

Banat Bulgarians are Roman Catholic, Paulician Bulgarians. Paulicians began as a dualist cult, related perhaps to Manichaeism and to Christian Gnosticism. They appeared in eastern Anatolia around the 7th c. and flourished there, in conflict with the Byzantine Empire, until Emperor John Tzimiskes deported them in the second half of the 10th c. to the Balkan Peninsula, to the Philippopolis (Plovdiv) area. They still live there today, especially in a few Paulician villages around Plovdiv. Others live north of the Balkans, down to the Danube, where they settled later in the Middle Ages, forming a Paulician region in the Nikopol - Belene - Svishtov area. In the Late Middle Ages, Paulician Bulgarians abandoned their old Dualist religion and became Roman Catholics, especially in the 16th c. Many have been assimilated over time by the Eastern Orthodox and Muslim Bulgarians. They speak their own archaic dialect of Bulgarian, which they write in Latin script. They used Croatian Slavonic in church and school for a long time, thus enjoying the vernacular privilege of the Croatian Catholics.

Banat Bulgarians are descendants of those Paulicians who settled in Oltenia during the Austrian administration (i.e. the Banat of Craiova), in the late 1720s. Once Oltenia reverted to Wallachian / Ottoman rule, during the 1736-1739 war, they left and settled down in the Banat of Timișoara (i.e. the Banat), where they founded (or re-founded) the villages Beșenova Veche / Stár Bišnov (1738; today Dudeștii Vechi) and Vinga or Tereziopol (1741). Their population grew significantly in the second half of the 18th c. through fresh immigration from Bulgaria. The population of Beșenova Veche / Stár Bišnov founded or took part in the foundation of new villages in the Banat: Modoš (1779, today Jaša Tomić, în Serbia), Konak / Kanak (1820, today in Serbia), Stari Lec (1820, today in Serbia), Breștea / Brešča (1842, today in România), Roggendorf / Banacki Dušanovac (1842, today included in Banacki Dvor, in Serbia), Colonia Bulgară / Telepa (1846, today deserted, in Romania), Gjurgevo (1869, village moved to Skorenovac in 1886, today in Serbia) and Ivanovo / Šandoru / Sándoregyházfalva (1869, today in Serbia). Some Banat Bulgarians migrated to Bulgaria in the 1880s and 1890s, where those from Beșenova Veche / Stár Bišnov founded or took part in founding the villages Bardarski geran, Dragomirovo, Gostilya and Bregare, while those from Vinga founded Asenovo.
See below the maps corresponding to the preceding post, for the censuses of 1869 (language) and 2002 (ethnicity, both in Romania and in Serbia). Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.

Bulgarii din Banat (listă) / Bulgarians in the Banat (list)

   Lista localităților cu populație bulgară de cel puțin 4% din România ( în Banat ). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română / (română fostă)/ bulgară. Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.

   The list of communities in Romania ( in the Banat ) with Bulgarian population of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Place names will be in the format Romanian / (Romanian former)/ Bulgarian. See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

Vinga ( 76 / 46 / 12 ), Dudeștii Vechi / Beșenova Veche / Stár Bišnov ( 92 / 93 / 75 ), Colonia Bulgară / Telepa / ( 86 / 43 / 6 sau 2 pers. din 34; încă 17% în 1992 )

Denta ( 12 / 11 / 6 ), Breștea / Brešća ( 99 / 94 / 86 ); în Serbia: Konak (7%)

în Serbia: Ivanovo (27%)

 

Românii din NV Bulgariei / Romanians in NW Bulgaria

     Românii din NV Bulgariei au migrat în această zonă din Oltenia în sec. XVIII-XIX, în special în perioada fanariotă. Au aceeași origine cu o parte dintre românii din Serbia Centrală (așa-numiții "țărani") și, ca și ei, se auto-desemnează adesea drept "vlahi". Locuiesc într'o zonă compactă, colțul nord-vestic al Bulgariei de la N de Vidin, dar și într'un număr destul de mare de sate răsfirate de'a lungul Dunării în zona Kozlodui-Rahova (/Oreahovo)-Nicopole (/Nikopol). Câteva sate din Serbia Centrală, dintre Negotin și Zăiceari / Zaječar, au făcut parte din Bulgaria până la anexarea de către Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma Tratatului de la Neuilly (1919). Numărul românilor din NV Bulgariei este astăzi imposibil de apreciat. De la formarea statului bulgar (1878) până după Primul Război Mondial, ei au apărut în recensăminte în proporții realiste și relativ însemnate. La 1892 erau în ocolul Vidin 21 500 de români (cca. 40%), în ocolul Kula 9300 (cca. 25%), în ocolul Lom Palanka 2700 (cca. 6%), în ocolul Rahova 9700 (cca. 20%), în ocolul Nicopole 7900 (cca. 20%), iar în ocolul Șiștov 1400 (cca. 3%). Începând cu anii '20 și '30, numărul lor oficial a scăzut dramatic, pentru ca astăzi să fie absolut neînsemnat. Acest fapt se datorează probabil unei presiuni naționaliste crescute în perioada interbelică, precum și înrăutățirii semnificative a relațiilor româno-bulgare după Războiul Balcanic și Primul Război Mondial. Cercetări informale par să arate că limba română se vorbește încă pe malul drept al Dunării și nu este neapărat muribundă, dar vorbitorii ei sunt în general lipsiți de conștiință colectivă, mai mult chiar decât în cazul vlahilor din Serbia.

     Romanians in NW Bulgaria have migrated to this area from Oltenia in the 18th and 19th c., especially during the Phanariot era. Their origins are the same as those of some of the Romanians in Central Serbia (the so-called "țărani") and, like them, they call themselves "Vlachs". They live in a compact area, the NW corner of Bulgaria north of Vidin, but also in a fairly large number of villages strewn along the Danube in the Kozloduy-Oryahovo-Nikopol area. A few villages in Central Serbia, between Negotin and Zaječar, were part of Bulgaria until they were annexed to the Kigdom of Serbs, croats and Slovenes, after the Treaty of Neuilly (1919). The number of Romanians in Bulgaria today is impossible to estimate. After the creation of the Bulgarian state (1878) and until after the First World War, they appeared in censuses in realistic and fairly large proportions. In 1892 there were 21 500 Romanians in Vidin district (ca. 40%), 9300 in Kula district (ca. 25), 2700 in Lom Palanka district (ca. 6%), 9700 in Oryahovo district (ca. 20%), 7900 in Nikopol district (ca. 20%) and 1400 in Svishtov district (ca. 3%). Beginning in the '20s and '30s, the official number of Romanians dramatically droppe, so that today it is completely insignificant. This is probably due to a certain nationalist pressure in the Interwar period, as well as to the deterioration of Romanian-Bulgarian relations after the Balkan Wars and the First World War. Informal research seems to show that Romanian is still spoken on the right bank of the Danube and is not even necessarily moribund, but its speakers are by and large devoid of a collective conscience, even more so than in the case of Vlachs in Serbia. 

Românii din Serbia Centrală (hartă) / Romanians in Central Serbia (map)

   Românii din Serbia Centrală (numiți de obicei în Serbia "vlahi" iar în România, oarecum impropriu, "români din Valea Timocului" sau "timoceni"), locuiesc în districtele Bor, Zaječar / Zăiceari, Braničevo și Pomoravlje din nord-estul Serbiei propriu-zise, între Morava și Dunărea românească, în special de o parte și de alta a Carpaților Serbiei. Câteva sate se găsesc la vest de Morava. Românii din Serbia Centrală au migrat aici din actuala Românie în epoci diferite, dar baza acestei populații sunt imigranții sec. XVIII și XIX. Cei aflați la vest de munți (deci vizavi peste Dunăre de Banat) au fost în general colonizați de administrația austriacă între 1718 și 1739, perioada când această zonă a făcut parte din Banatul Timișoarei. În vest, spre Morava și dincolo de ea, colonizarea s'a făcut într'un alt stat habsburgic, Regatul Serbiei. Originea acestor români este probabil în Banatul Montan, ei vorbind o română bănățeană și desemnându-se ca "ungureni". O excepție ar fi românii din Majdanpek, care ar fi bufani (olteni stabiliți în Banat în sec. XVIII și începutul sec. XIX, ceea ce în cazul de față se referă probabil tot la perioada 1718-1739). Românii de la est și sud-est de Carpații Serbiei vorbesc o română olteană și se desemnează ca "țărani", fiindcă au migrat din Țara Românească (mai precis din Oltenia) în sec. XVIII-XIX, din motive sociale și economice. Partea de nord a acestui teritoriu (zona Negotin) a făcut parte și ea din Banatul Timișoarei între 1718 și 1739, deci poate a existat colonizare românească aici și sub administrație austriacă. "Țăranii" au aceeași origine cu românii din NV Bulgariei (zona Vidinului).

   Românii din Serbia Centrală nu locuiesc acolo din Antichitate sau Evul Mediu, teorie lipsită de orice fel de dovezi sau indicii și infirmată de numărul infim de toponime românești. De asemenea, fiindcă s'au dezvoltat în perioada modernă sub regimurile otoman și sârb, ei nu și'au creeat niciodată instituții proprii, nu au avut și nu au învățământ în limba proprie, nu au avut și nu au Biserică în limba proprie (aparțin Bisericii Ortodoxe Sârbe). Din acest motiv nu au fost influențați de apariția conștiinței naționale românești în sec. XVIII-XX (dar mai ales în sec. XIX), fiind în schimb părtași la apariția conștiinței naționale sârbe în aceeași perioadă. Ei sunt de aceea români doar în sens etnic (practic lingvistic), în sens național-civic sunt sârbi. De'a lungul sec. XX fenomenul de asimilare a fost puternic și continuă, astăzi fiind mult mai puțini "vlahi" decât acum un secol. După căderea comunismului, o parte a lor au început să se organizeze ca minoritate etnică într'un sens mai puternic și să ceară drepturi de la statul sârb, inclusiv în contextul activităților statului român în zonă și al presiunilor diplomatice. Unii au început să se identifice în recensăminte ca români și nu vlahi. Mai jos harta corespunzătoare postului anterior, pentru recensământul sârbesc din 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Romanian church in Malajnica, the only such place of worship in Central Serbia

   Romanians in Central Serbia (usually called "Vlachs" in Serbia) live in the Bor, Zaječar, Braničevo and Pomoravlje districts in the NE part of Serbia proper, between the Morava and the Romanian section of the Danube, especially on either side of the Serbian Carpathians. A few villages lie west of the Morava. Romanians in Central Serbia migrated there from today's Romania in different periods, but the core of this population are the 18th- and 19th-c. immigrants. Those who live on the western side of the mountains (so facing the Banat across the Danube) were mostly settled by the Austrian administration between 1718 and 1739, when this area was part of the Banat of Timișoara / Temeswar / Temišvar. Further west, towards the Morava and beyond it, the settlement took place in another Habsburg state, the Kingdom of Serbia. The origins of these Romanians lie probably in the Highland Banat, since they speak a Banatian form of Romanian and call themselves "ungureni" (i.e. people from the historical Kingdom of Hungary). The Romanians of Majdanpek are seemingly an exception, as they are supposed to be "bufani" (i.e. Oltenians settled in the Banat in the 18th and early 19th c., which in this case probably refers again to the 1718-1739 period). Romanians who live on the eastern and southeastern side of the Serbian Carpathians speak an Oltenian form of Romanian and call themselves "țărani", because they migrated from Wallachia (in Romanian "Țara Românească", i.e. "the Romanian Land"), from Oltenia more precisely, in the 18th and 19th c., for social and economic reasons. The northern part of the territory (the Negotin area) was also part of the Banat of Timișoara between 1718 and 1739, so perhaps Romanian colonisation also took place there under the Austrian administration as well. The "țărani" have the same origin as the Romanians in NW Bulgaria (the Vidin area).

   Romanians in Central Serbia do not live there since Antiquity and the Middle Ages, which is a theory devoid of any proof or clue whatsoever and proved false by the minute number of Romanian placenames. Also, because they evolved in modern times under the Ottoman and Serbian regimes, they never created institutions of their own, they have not had and do not have education in their own language, they have not had and do not have Church in their own language (they belong to the Serbian Orthodox Church). Because of this, they have not been influenced by the rise of Romanian national consciousness in the 18th-20th c. (but chiefly in the 19th c.), but have taken part in the rise of Serbian national consciousness throughout the same period. They are for this reason Romanians only in an ethnic (linguistic, really) sense, in a national-civic sense they are Serbs. The assimilation process has been strong throughout the 20th c. and it continues; there are far fewer "Vlachs" today than there were a century ago. After the fall of communism, some of them have begun to organise themselves as an ethnic minority in a stronger sense and to demand minority rights from the Serbian state, including in the context of the Romanian state's activity in the area and of diplomatic pressure. Some have begun to identify as Romanians in censuses and not as Vlachs. See below the map corresponding to the preceding post, for the 2002 Serbian census. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%. 

   

Românii din Serbia Centrală (listă) / Romanians in Central Serbia (list)

   Lista localităților cu populație românească de cel puțin 4% din Serbia Centrală, așa-zișii "vlahi" sau "români din Valea Timocului". Datele sunt valabile pentru recensământul sârbesc din 2001, uneori însoțite de comparație cu datele din 1930, preluate din această hartă. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul (română /) sârbă (/sârbă fostă). Vezi harta aferentă aici. 

   The list of communities in Central Serbia with Romanian population  (the so-called "Vlachs") of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Data are as per the 2001 census, sometimes compared with the 1930 data, taken from this map. Place names will be in the format (Romanian /) Serbian (/ Serbian formerly). See the corresponding map here.

                                                                                                                                                                       

     În 2002 reprezentau 12% din pop. Dist. Bor (17% românofoni). În obșt. Bor 18% (19% romf.), în obșt. Cladova / Kladovo 3% (7% romf.), în obșt. Maidanpek 12% (16% romf.), iar în obșt. Negotin 8% (20% romf.). În obșt. Cladova erau la Cladova / Kladovo 2% ( față de 1/3 în 1930 ), iar în fostele sate maj. cam 2-3%, în special în zona Clisurii ( deloc la Teklija, probabil din cauza mutării satului cu ocazia construirii barajului ). Excepții: la Mala Vrbica 5%, Rtkovo 6%, Korbovo 5%, Velika Kamenica 13%, Velesnica 8%, Grabovica 5%, Brza Palanka 6% și Kupuzište 15%.

     În obșt. Negotin sunt în Negotin 2%, iar în satele (foste) maj. sunt la Slatina 31%, la Urovica 33%, Mihajlovac 12%, Vratna 27%, Iabukovac 16%, Plavna 20%, Malajnica 34%, Dušanovac / Đanjevo 19%, Radujevac 10%, Samarinovac 15%, Bukovče 8%, Kobišnica 19%, Kovilovo 58%, Aleksandrovac / Zlokuče 51%, Crnomasnica / Tomislavovo 18%; procente mai mici ( adesea destul de inexplicabil ) la Mala Kamenica, Dupljane, Prahovo, Miloševo / Koroglaš, Srbovo / Srbovlah (4%), Mokranje / Milanovo, Veljkovo / Bljuvanovac.

    În obșt. Bor sunt în Bor 6% iar în (fostele) localități maj. sunt la Gornjane 81%, Tanda 53%, Luka 62%, Topla 61%, Bučje 83%, Oštrelj 33%, Slatina 40%, Šarbanovac 52%, Brestovac 25%, Zlot 43%, Krivelj 60% ( dați ca infimă min. pe harta de la 1930 ), Metovnica 75%; toate în jurul Bor-ului. În dist. Zaječar / Zăiceari sunt 5% (6% romf.), anume 5% în orașul (=obșt.) Zaječar / Zăiceari (6% romf.), în obșt. Boljevac 27% (28% romf.), deloc în obșt. Knjaževac și Sokobanja. În obșt. Zăiceari sunt absenți în oraș dar prezenți în N, și în (fostele) localități maj. dintre Negotin și Bor: la Glogovica 49%, Dubočane 84%, Velika Jasikova 37%, Mala Jasikova 71%, Tabakovac 10%, Veliki Jasenovac 26%, Mali Jasenovac 41%, Šipikovo 31%, Halovo 28%, Gradskovo 28% și Čokonjar 12%. În jurul Zăiceariului sunt: la Nikoličevo 12%, la Šljivar 22%, Lubnica 36%, Gamzigrad / Felix Romuliana 18%, dar în procente f. mici și ciudat de mici la Prlita ( nume românesc ) și Grljan.

    În obșt. Boljevac sunt în Boljevac 18%, iar în (fostele) localități maj. sunt la Osnič 63%, Bačevica 51%, Dobro Polje 36%, Mali Izvor 25%, Valakonje 65%, Savinac 44%, Bogovina 27%, Lukovo 9% și Podgorac 53%; absenți inexplicabil din Ilino.

    În obșt. Majdanpek din Districtul Bor, care reprezintă zona de trecere dintre cele două nuclee rom., sunt la Majdanpek 4%, iar în satele (foste) maj. sunt la Topolnica 16%, la Klokočevac 8%, Crnajka 29%, Rudna Glava 28%, Jasikovo 49%, Leskovo 41%, Boljetin 10% (1/3 la 1930), Vlaole 69% (dat ca total sârbesc pe harta de la 1930), Debeli Lug 29%, dar aproape dispăruți din cele de pe malul Dunării. În Districtul Braničevo sunt 7% (10% romf.), anume 2% în obșt. Veliko Gradište (4% romf.), 9% în obșt. Golubăț / Golubac (13% romf.), 3% în obșt. Žabari (7% romf.), 22% în obșt. Žagubica (27% romf.), 28% în obșt. Kučevo (38% romf.), 3% în obșt. Malo Crniče (7% romf.), 11% în obșt. Petrovac (16% romf.) și practic deloc în obșt. urbană Požarevac. În obșt. Žagubica sunt nesemnificativi în Žagubica, iar în localitățile (foste) maj. sunt: la Laznica 64%, la Osanica 57%, Sige 67%, Krepoljin 16%, Bliznak 10%, Milanovac (/ Magudica ? ) 25%, Breznica 53% (nu apare ca având nici un rom. pe harta de la 1930), Medveđica 95%, Selište 43%; procente f. mici și inexplicabile la Vukovac, Milatovac și Krupaja.

    În obșt. Kučevo sunt în Kučevo 4% (deloc pe harta de la 1930), iar în localitățile (foste) maj. sunt: la Neresnica 51%, la Bukovska 84%, Cerovica 25%, Mustapič 70%, Sena 27%, Srpce 15%, Lješnica 39%, Turija 27%, Rakova Bara 80%, Radenka 70%, Ševica 53%, Duboka 9%, Voluja / Cigansko Selo 39%, Kaona 35%, Vukovič 69%, Ceremošnja 17%, Brodica 47%, Blagojev Kamen 37% (ultimele două inexistente pe harta de la 1930); Majdan Kučajna, total rom., pare să fi dispărut, cel puțin administrativ (poate anexată la Kučajna, dar acolo nu sunt deloc rom.), la fel Veliki Crnivrh. În obșt. Golubac sunt la Golubac 6%, la Brnjica pe malul Dunării 16%, Dvorište imediat la S de Golubac 60%, Žitkovica 28%, Krivača 88%, Kudreš 20% și Snegotin 37% (pe harta de la 1930 nu apar loc. maj., dar e probabil greșit). În obșt. Veliko Gradište sunt în Veliko Gradište nesemnificativi, iar la Doljašnica 10%, la Topolovnik 14%, Češljeva Bara 19%.

În obșt. Petrovac sunt în Petrovac nesemnificativi, iar în localitățile (foste) maj. sunt: la Leskovac 7% ( harta de la 1930 dă 100% ), la Ždrelo 12%, Melnica 46%, Kladurovo 64%, Ranovac 32%, Busur 49%, Dubočka 31%, Rašanac 31%, Manastirica 72%, Starčevo 61% (absenți la 1930?), Vitovnica 46% (la fel), Stamnica 16% (la fel); procent surprinzător de infim la Orljevo. În obșt. Malo Crniče sunt la Vrbnica 14%, Zabrega 18% și la Kobilje 33%. În obșt. Žabari sunt la Viteževo 13%, la Kočetin 26%, 17% la Mirijevo și la Svinjarevo 11%; mai există și un sat sârbesc Vlaški Do.

   În Districtul Pomoravlje sunt 1% ( 1% romf. ), anume în obșt. Despotovac 2% ( 2% romf. ), în obșt. Svilajnac 1% ( 2% romf. ), iar în obșt. Čuprija 4% ( 5% romf. ). În obșt. Svilajnac sunt: la Bobovo 10%, la Proštinac 15%, Subotica 5% și Troponje 7%; există și satul sârbesc cu nume foarte ardelenesc Roanda.

   În obșt. Despotovac sunt la Beljajka 25%, la Židilje 5% (1/3 la 1930), Jasenovo 38% (cvasi-totalitatea la 1930) și la Resavica 22%. În obșt. Čuprija sunt: la Batinac 27%, la Bigrenica 70%, Vlaška 6% (față de ¾ în 1930) și Isakovo 56%. În obșt. Jagodina, sunt la Dobra Voda 5% și la Strižilo 40% (imensa maj. declarați rom. și nu vlahi la recensământ, ceea ce e rar), dincolo de Morava. În obșt. Rekovac se găsesc satele cu nume rom. Ursule și (poate) Sekurić. În obșt. Paraćin sunt la Trešnjevica 8% (de asemenea peste Morava). Cei din obșt. Varvarin ( Districtul Rasina ) au fost puțini ( semnificativ doar cvasi-totalitatea la Cigani, azi aparent Suvaja ) și sunt practic dispăruți (totuși 1% la Bošnjane).