Românii din Slatina de Timiș și Bulci / Romanians in Slatina de Timiș and Bulci

Slatina de Timiș este un sat din Banatul Montan, pe valea superioară a Timișului, locuit de o populație etnic românească și romano-catolică. Comunitatea romano-catolică pare să se afle într'un proces lent de asimilare la populația ortodoxă din jur: astăzi doar jumătate din locuitori (52% în 2002) mai sunt catolici, în timp ce la 1869 erau încă două treimi, 68%; mai demult probabil nu existau ortodocși în sat. Originile satului și ale acestei populații nu sunt cunoscute, dar cel mai probabil este vorba de crașoveni românizați. Slatina de Timiș este aproape de Crașova, iar crașovenii sunt singura altă populație catolică veche din Banatul Montan. Este clar că în Evul Mediu aproximativ toți românii țineau de ritul răsăritean și nu există nici un exemplu clar de schimbare masivă de rit în sânul unei întregi comunități, fapt valabil pentru Europa de Est în general în vremurile vechi. O tradiție consemnată la începutul secolului XIX afirmă că strămoșii slătinenilor ar fi venit de la Crașova în vremea bătăliei de la Mohács (1526); tradiția este consemnată târziu, dar, ca și în cazul celor mai vechi consemnări despre crașoveni, are un aspect realist și verosimil.

Bulci / Bulcs este un sat pe Mureș, la ieșirea Mureșului din Transilvania în Câmpia Pannoniei (vizavi de Vărădia de Mureș, lângă Săvârșin). La origine aparent unguresc, satul este deja românesc dar romano-catolic pe vremea ocupației turcești (secolele XVI-XVII), când populația se refugiază în satul apropriat (și ortodox) Țela. Minoriții care îi păstoreau pe catolicii din Țela i'au făcut să se întoarcă la Bulci și să reîntemeieze satul în 1749. Satul a rămas covârșitor catolic până astăzi (spre deosebire de Slatina de Timiș), 76% în 2002, 95% la 1869 și 1930. Originea locuitorilor rămâne necunoscută, dar este posibil să fi fost maghiari românizați rămași catolici sub influența abației benedictine de aici, după cum se speculează chiar printre ei.


Slatina de Timiș is a village in the Highland Banat, in the upper valley of the Timiș, inhabited by an ethnically Romanian Roman Catholic population. The Roman Catholic community seems to be undergoing a slow process of assimilation to the surrounding Orthodox population: today only half the inhabitants (52% in 2002) are still Catholic, whereas they were still two thirds or 68% in 1869. At some earlier point there had probably been no Orthodox in the village. The origins of the village and of this population are not known, but it is most likely that they are Romanianised Krashovani. Slatina de Timiș lies close to Crașova / Krašova / Karaševo and the Krashovani are the only other old Catholic population in the Highland Banat. It is clear that in the Middle Ages roughly all Romanians belonged to the Eastern rite and there is no clear example of a massive rite change within a whole community, something that is true for Eastern Europe in generl in older times. According to a tradition attested in the early 19th c., the ancestors of Slatina's inhabitants would have come from Crașova / Krašova at the time of the Battle of Mohács (1526); this tradition is attested late, but it has, just like in the case of the earliest witnesses about the Krshovani, a realistic and plausible outlook.

Bulci / Bulcs is a village on the Mureș, where the Mureș leaves Transylvania and enters the Pannonian Plain (across the river from Vărădia de Mureș, next to Săvârșin). Apparently Hungarian originally, the village is already Romanian but Roman Catholic during the Turkish occupation (16th-17th c.), when the population retreats to the neighbouring Orthodox village of Țela / Cella. The Conventual Franciscans who took care of Țela's Catholics made them return to Bulci and re-found the village in 1749. The village has remained overwhelmingly Catholic to this day (unlike Slatina de Timiș), 76% in 2002, 95% in 1869 and 1930. The inhabitants' origins remain unknown, but it is possible the they were Romanianised Hungarians that remained Catholic under the influence of the Benedictine abbey here, as conjectured even among themselves.

Bulgarii din Banat (hartă) / Banat Bulgarians (map)

Bulgarii din Banat sunt bulgari pavlicheni, romano-catolici. Pavlichenii au fost la origine o sectă dualistă, înrudită poate cu maniheismul sau cu gnosticismul creștin. Au apărut în estul Anatoliei prin sec. VII și au înflorit acolo, în conflict cu Imperiul Bizantin, până când împăratul Ioan Tzimiskes, în a doua jumătate a sec. X, i'a deportat în Peninsula Balcanică, în zona Philippopolului (Plovdiv). Ei trăiesc și astăzi acolo, mai ales în câteva sate pavlichene din jurul Plovdivului. Alții trăiesc la nord de Balcani, până la Dunăre, unde s'au așezat mai târziu în Evul Mediu, formând o regiune pavlicheană în zona Nicopole - Belene - Sviștov. Bulgarii pavlicheni și'au părăsit vechea religie dualistă în Evul Mediu târziu și au devenit romano-catolici, în special în sec. XVI. Mulți au fost asimilați de'alungul timpului de bulgarii ortodocși și musulmani. Ei vorbesc un dialect propriu arhaic al limbii bulgare, pe care îl scriu în grafie latină. Mult timp au folosit în biserică și școală slavona croată, beneficiind astfel de privilegiul vernacular al catolicilor croați. 

Bulgarii din Banat sunt urmașii acelor pavlicheni care s'au stabilit în Oltenia în timpul administrației austriece (Banatul de Craiova), spre sfârșitul anilor 1720. Odată cu revenirea Olteniei sub stăpânire otomană / munteană, în timpul războiului din 1736-1739, ei au plecat și s'au așezat în Banatul de Timișoara, unde au fondat (sau refondat) satele Beșenova Veche / Stár Bišnov (1738; azi Dudeștii Vechi) și Vinga sau Tereziopol (1741). Populația lor a crescut semnificativ în a doua jumătate a sec. XVIII prin noi imigrații din Bulgaria. Populația din Beșenova Veche a întemeiat sau a participat la întemeierea de noi sate în Banat: Modoș / Modoš (1779, astăzi Jaša Tomić, în Serbia), Konak / Kanak (1820, astăzi în Serbia), Stari Lec (1820, astăzi în Serbia), Breștea / Brešča (1842, astăzi în România), Roggendorf / Banacki Dušanovac (1842, astăzi inclus în Banacki Dvor, în Serbia), Colonia Bulgară / Telepa (1846, astăzi părăsit, în România), Gjurgevo (1869, sat mutat la Skorenovac în 1886, astăzi în Serbia) și Ivanovo / Šandoru / Sándoregyházfalva (1869, astăzi în Serbia). Unii bulgari bănățeni au emigrat în anii 1880 și 1890 în Bulgaria, unde cei din Beșenova Veche au întemeiat sau au participat la întemeierea satelor Bărdarski gheran, Dragomirovo, Gostilea și Bregare, iar cei din Vinga Asenovo. Toate aceste sate se găsesc în nord-vestul Bulgariei, înșirate de'a lungul Dunării. Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior, pentru recensămintele din 1869 (după limbă) și 2002 (după etnie, atât în România cât și în Serbia). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Roman Catholic church in Vinga

Banat Bulgarians are Roman Catholic, Paulician Bulgarians. Paulicians began as a dualist cult, related perhaps to Manichaeism and to Christian Gnosticism. They appeared in eastern Anatolia around the 7th c. and flourished there, in conflict with the Byzantine Empire, until Emperor John Tzimiskes deported them in the second half of the 10th c. to the Balkan Peninsula, to the Philippopolis (Plovdiv) area. They still live there today, especially in a few Paulician villages around Plovdiv. Others live north of the Balkans, down to the Danube, where they settled later in the Middle Ages, forming a Paulician region in the Nikopol - Belene - Svishtov area. In the Late Middle Ages, Paulician Bulgarians abandoned their old Dualist religion and became Roman Catholics, especially in the 16th c. Many have been assimilated over time by the Eastern Orthodox and Muslim Bulgarians. They speak their own archaic dialect of Bulgarian, which they write in Latin script. They used Croatian Slavonic in church and school for a long time, thus enjoying the vernacular privilege of the Croatian Catholics.

Banat Bulgarians are descendants of those Paulicians who settled in Oltenia during the Austrian administration (i.e. the Banat of Craiova), in the late 1720s. Once Oltenia reverted to Wallachian / Ottoman rule, during the 1736-1739 war, they left and settled down in the Banat of Timișoara (i.e. the Banat), where they founded (or re-founded) the villages Beșenova Veche / Stár Bišnov (1738; today Dudeștii Vechi) and Vinga or Tereziopol (1741). Their population grew significantly in the second half of the 18th c. through fresh immigration from Bulgaria. The population of Beșenova Veche / Stár Bišnov founded or took part in the foundation of new villages in the Banat: Modoš (1779, today Jaša Tomić, în Serbia), Konak / Kanak (1820, today in Serbia), Stari Lec (1820, today in Serbia), Breștea / Brešča (1842, today in România), Roggendorf / Banacki Dušanovac (1842, today included in Banacki Dvor, in Serbia), Colonia Bulgară / Telepa (1846, today deserted, in Romania), Gjurgevo (1869, village moved to Skorenovac in 1886, today in Serbia) and Ivanovo / Šandoru / Sándoregyházfalva (1869, today in Serbia). Some Banat Bulgarians migrated to Bulgaria in the 1880s and 1890s, where those from Beșenova Veche / Stár Bišnov founded or took part in founding the villages Bardarski geran, Dragomirovo, Gostilya and Bregare, while those from Vinga founded Asenovo.
See below the maps corresponding to the preceding post, for the censuses of 1869 (language) and 2002 (ethnicity, both in Romania and in Serbia). Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.

Bulgarii din Banat (listă) / Bulgarians in the Banat (list)

   Lista localităților cu populație bulgară de cel puțin 4% din România ( în Banat ). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română / (română fostă)/ bulgară. Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.

   The list of communities in Romania ( in the Banat ) with Bulgarian population of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Place names will be in the format Romanian / (Romanian former)/ Bulgarian. See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

Vinga ( 76 / 46 / 12 ), Dudeștii Vechi / Beșenova Veche / Stár Bišnov ( 92 / 93 / 75 ), Colonia Bulgară / Telepa / ( 86 / 43 / 6 sau 2 pers. din 34; încă 17% în 1992 )

Denta ( 12 / 11 / 6 ), Breștea / Brešća ( 99 / 94 / 86 ); în Serbia: Konak (7%)

în Serbia: Ivanovo (27%)

 

Românii din Serbia Centrală (hartă) / Romanians in Central Serbia (map)

   Românii din Serbia Centrală (numiți de obicei în Serbia "vlahi" iar în România, oarecum impropriu, "români din Valea Timocului" sau "timoceni"), locuiesc în districtele Bor, Zaječar / Zăiceari, Braničevo și Pomoravlje din nord-estul Serbiei propriu-zise, între Morava și Dunărea românească, în special de o parte și de alta a Carpaților Serbiei. Câteva sate se găsesc la vest de Morava. Românii din Serbia Centrală au migrat aici din actuala Românie în epoci diferite, dar baza acestei populații sunt imigranții sec. XVIII și XIX. Cei aflați la vest de munți (deci vizavi peste Dunăre de Banat) au fost în general colonizați de administrația austriacă între 1718 și 1739, perioada când această zonă a făcut parte din Banatul Timișoarei. În vest, spre Morava și dincolo de ea, colonizarea s'a făcut într'un alt stat habsburgic, Regatul Serbiei. Originea acestor români este probabil în Banatul Montan, ei vorbind o română bănățeană și desemnându-se ca "ungureni". O excepție ar fi românii din Majdanpek, care ar fi bufani (olteni stabiliți în Banat în sec. XVIII și începutul sec. XIX, ceea ce în cazul de față se referă probabil tot la perioada 1718-1739). Românii de la est și sud-est de Carpații Serbiei vorbesc o română olteană și se desemnează ca "țărani", fiindcă au migrat din Țara Românească (mai precis din Oltenia) în sec. XVIII-XIX, din motive sociale și economice. Partea de nord a acestui teritoriu (zona Negotin) a făcut parte și ea din Banatul Timișoarei între 1718 și 1739, deci poate a existat colonizare românească aici și sub administrație austriacă. "Țăranii" au aceeași origine cu românii din NV Bulgariei (zona Vidinului).

   Românii din Serbia Centrală nu locuiesc acolo din Antichitate sau Evul Mediu, teorie lipsită de orice fel de dovezi sau indicii și infirmată de numărul infim de toponime românești. De asemenea, fiindcă s'au dezvoltat în perioada modernă sub regimurile otoman și sârb, ei nu și'au creeat niciodată instituții proprii, nu au avut și nu au învățământ în limba proprie, nu au avut și nu au Biserică în limba proprie (aparțin Bisericii Ortodoxe Sârbe). Din acest motiv nu au fost influențați de apariția conștiinței naționale românești în sec. XVIII-XX (dar mai ales în sec. XIX), fiind în schimb părtași la apariția conștiinței naționale sârbe în aceeași perioadă. Ei sunt de aceea români doar în sens etnic (practic lingvistic), în sens național-civic sunt sârbi. De'a lungul sec. XX fenomenul de asimilare a fost puternic și continuă, astăzi fiind mult mai puțini "vlahi" decât acum un secol. După căderea comunismului, o parte a lor au început să se organizeze ca minoritate etnică într'un sens mai puternic și să ceară drepturi de la statul sârb, inclusiv în contextul activităților statului român în zonă și al presiunilor diplomatice. Unii au început să se identifice în recensăminte ca români și nu vlahi. Mai jos harta corespunzătoare postului anterior, pentru recensământul sârbesc din 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Romanian church in Malajnica, the only such place of worship in Central Serbia

   Romanians in Central Serbia (usually called "Vlachs" in Serbia) live in the Bor, Zaječar, Braničevo and Pomoravlje districts in the NE part of Serbia proper, between the Morava and the Romanian section of the Danube, especially on either side of the Serbian Carpathians. A few villages lie west of the Morava. Romanians in Central Serbia migrated there from today's Romania in different periods, but the core of this population are the 18th- and 19th-c. immigrants. Those who live on the western side of the mountains (so facing the Banat across the Danube) were mostly settled by the Austrian administration between 1718 and 1739, when this area was part of the Banat of Timișoara / Temeswar / Temišvar. Further west, towards the Morava and beyond it, the settlement took place in another Habsburg state, the Kingdom of Serbia. The origins of these Romanians lie probably in the Highland Banat, since they speak a Banatian form of Romanian and call themselves "ungureni" (i.e. people from the historical Kingdom of Hungary). The Romanians of Majdanpek are seemingly an exception, as they are supposed to be "bufani" (i.e. Oltenians settled in the Banat in the 18th and early 19th c., which in this case probably refers again to the 1718-1739 period). Romanians who live on the eastern and southeastern side of the Serbian Carpathians speak an Oltenian form of Romanian and call themselves "țărani", because they migrated from Wallachia (in Romanian "Țara Românească", i.e. "the Romanian Land"), from Oltenia more precisely, in the 18th and 19th c., for social and economic reasons. The northern part of the territory (the Negotin area) was also part of the Banat of Timișoara between 1718 and 1739, so perhaps Romanian colonisation also took place there under the Austrian administration as well. The "țărani" have the same origin as the Romanians in NW Bulgaria (the Vidin area).

   Romanians in Central Serbia do not live there since Antiquity and the Middle Ages, which is a theory devoid of any proof or clue whatsoever and proved false by the minute number of Romanian placenames. Also, because they evolved in modern times under the Ottoman and Serbian regimes, they never created institutions of their own, they have not had and do not have education in their own language, they have not had and do not have Church in their own language (they belong to the Serbian Orthodox Church). Because of this, they have not been influenced by the rise of Romanian national consciousness in the 18th-20th c. (but chiefly in the 19th c.), but have taken part in the rise of Serbian national consciousness throughout the same period. They are for this reason Romanians only in an ethnic (linguistic, really) sense, in a national-civic sense they are Serbs. The assimilation process has been strong throughout the 20th c. and it continues; there are far fewer "Vlachs" today than there were a century ago. After the fall of communism, some of them have begun to organise themselves as an ethnic minority in a stronger sense and to demand minority rights from the Serbian state, including in the context of the Romanian state's activity in the area and of diplomatic pressure. Some have begun to identify as Romanians in censuses and not as Vlachs. See below the map corresponding to the preceding post, for the 2002 Serbian census. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%. 

   

Românii din Serbia Centrală (listă) / Romanians in Central Serbia (list)

   Lista localităților cu populație românească de cel puțin 4% din Serbia Centrală, așa-zișii "vlahi" sau "români din Valea Timocului". Datele sunt valabile pentru recensământul sârbesc din 2001, uneori însoțite de comparație cu datele din 1930, preluate din această hartă. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul (română /) sârbă (/sârbă fostă). Vezi harta aferentă aici. 

   The list of communities in Central Serbia with Romanian population  (the so-called "Vlachs") of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Data are as per the 2001 census, sometimes compared with the 1930 data, taken from this map. Place names will be in the format (Romanian /) Serbian (/ Serbian formerly). See the corresponding map here.

                                                                                                                                                                       

     În 2002 reprezentau 12% din pop. Dist. Bor (17% românofoni). În obșt. Bor 18% (19% romf.), în obșt. Cladova / Kladovo 3% (7% romf.), în obșt. Maidanpek 12% (16% romf.), iar în obșt. Negotin 8% (20% romf.). În obșt. Cladova erau la Cladova / Kladovo 2% ( față de 1/3 în 1930 ), iar în fostele sate maj. cam 2-3%, în special în zona Clisurii ( deloc la Teklija, probabil din cauza mutării satului cu ocazia construirii barajului ). Excepții: la Mala Vrbica 5%, Rtkovo 6%, Korbovo 5%, Velika Kamenica 13%, Velesnica 8%, Grabovica 5%, Brza Palanka 6% și Kupuzište 15%.

     În obșt. Negotin sunt în Negotin 2%, iar în satele (foste) maj. sunt la Slatina 31%, la Urovica 33%, Mihajlovac 12%, Vratna 27%, Iabukovac 16%, Plavna 20%, Malajnica 34%, Dušanovac / Đanjevo 19%, Radujevac 10%, Samarinovac 15%, Bukovče 8%, Kobišnica 19%, Kovilovo 58%, Aleksandrovac / Zlokuče 51%, Crnomasnica / Tomislavovo 18%; procente mai mici ( adesea destul de inexplicabil ) la Mala Kamenica, Dupljane, Prahovo, Miloševo / Koroglaš, Srbovo / Srbovlah (4%), Mokranje / Milanovo, Veljkovo / Bljuvanovac.

    În obșt. Bor sunt în Bor 6% iar în (fostele) localități maj. sunt la Gornjane 81%, Tanda 53%, Luka 62%, Topla 61%, Bučje 83%, Oštrelj 33%, Slatina 40%, Šarbanovac 52%, Brestovac 25%, Zlot 43%, Krivelj 60% ( dați ca infimă min. pe harta de la 1930 ), Metovnica 75%; toate în jurul Bor-ului. În dist. Zaječar / Zăiceari sunt 5% (6% romf.), anume 5% în orașul (=obșt.) Zaječar / Zăiceari (6% romf.), în obșt. Boljevac 27% (28% romf.), deloc în obșt. Knjaževac și Sokobanja. În obșt. Zăiceari sunt absenți în oraș dar prezenți în N, și în (fostele) localități maj. dintre Negotin și Bor: la Glogovica 49%, Dubočane 84%, Velika Jasikova 37%, Mala Jasikova 71%, Tabakovac 10%, Veliki Jasenovac 26%, Mali Jasenovac 41%, Šipikovo 31%, Halovo 28%, Gradskovo 28% și Čokonjar 12%. În jurul Zăiceariului sunt: la Nikoličevo 12%, la Šljivar 22%, Lubnica 36%, Gamzigrad / Felix Romuliana 18%, dar în procente f. mici și ciudat de mici la Prlita ( nume românesc ) și Grljan.

    În obșt. Boljevac sunt în Boljevac 18%, iar în (fostele) localități maj. sunt la Osnič 63%, Bačevica 51%, Dobro Polje 36%, Mali Izvor 25%, Valakonje 65%, Savinac 44%, Bogovina 27%, Lukovo 9% și Podgorac 53%; absenți inexplicabil din Ilino.

    În obșt. Majdanpek din Districtul Bor, care reprezintă zona de trecere dintre cele două nuclee rom., sunt la Majdanpek 4%, iar în satele (foste) maj. sunt la Topolnica 16%, la Klokočevac 8%, Crnajka 29%, Rudna Glava 28%, Jasikovo 49%, Leskovo 41%, Boljetin 10% (1/3 la 1930), Vlaole 69% (dat ca total sârbesc pe harta de la 1930), Debeli Lug 29%, dar aproape dispăruți din cele de pe malul Dunării. În Districtul Braničevo sunt 7% (10% romf.), anume 2% în obșt. Veliko Gradište (4% romf.), 9% în obșt. Golubăț / Golubac (13% romf.), 3% în obșt. Žabari (7% romf.), 22% în obșt. Žagubica (27% romf.), 28% în obșt. Kučevo (38% romf.), 3% în obșt. Malo Crniče (7% romf.), 11% în obșt. Petrovac (16% romf.) și practic deloc în obșt. urbană Požarevac. În obșt. Žagubica sunt nesemnificativi în Žagubica, iar în localitățile (foste) maj. sunt: la Laznica 64%, la Osanica 57%, Sige 67%, Krepoljin 16%, Bliznak 10%, Milanovac (/ Magudica ? ) 25%, Breznica 53% (nu apare ca având nici un rom. pe harta de la 1930), Medveđica 95%, Selište 43%; procente f. mici și inexplicabile la Vukovac, Milatovac și Krupaja.

    În obșt. Kučevo sunt în Kučevo 4% (deloc pe harta de la 1930), iar în localitățile (foste) maj. sunt: la Neresnica 51%, la Bukovska 84%, Cerovica 25%, Mustapič 70%, Sena 27%, Srpce 15%, Lješnica 39%, Turija 27%, Rakova Bara 80%, Radenka 70%, Ševica 53%, Duboka 9%, Voluja / Cigansko Selo 39%, Kaona 35%, Vukovič 69%, Ceremošnja 17%, Brodica 47%, Blagojev Kamen 37% (ultimele două inexistente pe harta de la 1930); Majdan Kučajna, total rom., pare să fi dispărut, cel puțin administrativ (poate anexată la Kučajna, dar acolo nu sunt deloc rom.), la fel Veliki Crnivrh. În obșt. Golubac sunt la Golubac 6%, la Brnjica pe malul Dunării 16%, Dvorište imediat la S de Golubac 60%, Žitkovica 28%, Krivača 88%, Kudreš 20% și Snegotin 37% (pe harta de la 1930 nu apar loc. maj., dar e probabil greșit). În obșt. Veliko Gradište sunt în Veliko Gradište nesemnificativi, iar la Doljašnica 10%, la Topolovnik 14%, Češljeva Bara 19%.

În obșt. Petrovac sunt în Petrovac nesemnificativi, iar în localitățile (foste) maj. sunt: la Leskovac 7% ( harta de la 1930 dă 100% ), la Ždrelo 12%, Melnica 46%, Kladurovo 64%, Ranovac 32%, Busur 49%, Dubočka 31%, Rašanac 31%, Manastirica 72%, Starčevo 61% (absenți la 1930?), Vitovnica 46% (la fel), Stamnica 16% (la fel); procent surprinzător de infim la Orljevo. În obșt. Malo Crniče sunt la Vrbnica 14%, Zabrega 18% și la Kobilje 33%. În obșt. Žabari sunt la Viteževo 13%, la Kočetin 26%, 17% la Mirijevo și la Svinjarevo 11%; mai există și un sat sârbesc Vlaški Do.

   În Districtul Pomoravlje sunt 1% ( 1% romf. ), anume în obșt. Despotovac 2% ( 2% romf. ), în obșt. Svilajnac 1% ( 2% romf. ), iar în obșt. Čuprija 4% ( 5% romf. ). În obșt. Svilajnac sunt: la Bobovo 10%, la Proštinac 15%, Subotica 5% și Troponje 7%; există și satul sârbesc cu nume foarte ardelenesc Roanda.

   În obșt. Despotovac sunt la Beljajka 25%, la Židilje 5% (1/3 la 1930), Jasenovo 38% (cvasi-totalitatea la 1930) și la Resavica 22%. În obșt. Čuprija sunt: la Batinac 27%, la Bigrenica 70%, Vlaška 6% (față de ¾ în 1930) și Isakovo 56%. În obșt. Jagodina, sunt la Dobra Voda 5% și la Strižilo 40% (imensa maj. declarați rom. și nu vlahi la recensământ, ceea ce e rar), dincolo de Morava. În obșt. Rekovac se găsesc satele cu nume rom. Ursule și (poate) Sekurić. În obșt. Paraćin sunt la Trešnjevica 8% (de asemenea peste Morava). Cei din obșt. Varvarin ( Districtul Rasina ) au fost puțini ( semnificativ doar cvasi-totalitatea la Cigani, azi aparent Suvaja ) și sunt practic dispăruți (totuși 1% la Bošnjane).

Sârbii din România (hărți) / Serbians in Romania (maps)

     Sârbii din România trăiesc în general în sate din Banat colonizate în perioada habsburgică, în sec. XVIII. În Banat au trăit sârbi (sau pop. slave în general) și în Evul Mediu, mai ales Banatul Montan a fost probabil în ultimele secole medievale în mare măsură slav (o dovedește toponimia). El pare însă să fi fost hotărât românesc înainte de cucerirea habsburgică (mai puțin crașovenii). Satele sârbești de aici, de pe malul Dunării și al Nerei, au fost colonizate în sec. XVIII. Banatul de Câmpie pare să fi fost în bună măsură depopulat în perioada războaielor austro-turce, el fiind masiv repopulat de austrieci în sec. XVIII, mai ales cu șvabi, dar și cu alte pop., printre care sârbi. Pe partea românească a graniței, satele sârbești (sau foste sârbești) se grupează într-un șir nord-sud între Timișoara și graniță (în special Beregsău Mic / Nămat / Nemat, Diniaș / Dinjaš, Sânmartinu Sârbesc / Srpski Semarton, Ivanda / Ivanda, Rudna / Rudna, Gad / Gad, Soca / Soka, Sângeorge / Sveti Đurađ) și un mănunchi la NE de Timișoara / Temišvar (Herneacova / Hernakovo, Stanciova / Stančevo, Petrovaselo / Petrovo Selo, Cralovăț / Kraljevac, Lucareț / Lukarevac), plus câteva pe malul sudic al Mureșului (în special Sânpetru Mare / Sârbesc / Veliki Sempetar, Satu Mare / Načvola / Načfala, Gelu / Ketfelj). Unele din comunitățile sârbești poate continuă comunități dinainte de anexarea la Imperiul Otoman, cel puțin în sud (malul Dunării și al Nerei), reîmprospătate în perioada habsburgică cu mase de sârbi aduși de la sud de Dunăre; în Banatul de Câmpie pop. înainte de perioada războaielor austro-turce a fost probabil mai curând maghiară (v. toponimia). Sârbii colonizați au fost aduși din interiorul Imperiului Otoman, în special Muntenegru, Kosovo, sudul Serbiei (v. marile migrații ale sârbilor de la sfârșitul sec. XVII și începutul sec. XVIII).

     Sârbii din Banat au fost în bună măsură asimilați în sec. XX, înregistrându-se adesea diferențe de 60-70% între proporțiile înregistrate la recensămintele dintre 1869 și 2002. Supraviețuiesc foarte bine doar comunitățile din mănunchiul de la NE de Timișoara și, mai ales, cele de pe malul Dunării. Sârbii sunt în general ortodocși, cu propria organizare ecleziastică (pentru parohiile din România există Episcopia ortodoxă sârbă a Timișoarei), folosind slavona și calendarul iulian. Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior, pentru 1869 și 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, turcoaz = 4-9%. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.

     Serbs in Romania live mostly in villages in the Banat that were settled in the Habsburg period, in the 18th c. In the Banat there lived Serbs (or Slav populations in general) in the Middle Ages as well, particularly the Highland Banat was probably to a large degree Slav in the last medieval centuries (as proven by placename evidence). It seems though to have been throughly Romanian before the Habsburg conquest (except for the Krashovani). The Serbian villages here, on the banks of the Danube and the Nera, were settled in the 18th c. The Lowland Banat was to a great extent depopulated during the Austro-Turkish wars period and was massively repopulated by the Austrians in the 18th c., especially with Danube Swabians, but also with other populations, such as Serbs. On the Romanian side of the border, the Serbian (or formerly Serbian) villages are grouped together in a north-south row between Timișoara and the border (particularly Beregsău Mic / Nămat / Nemat, Diniaș / Dinjaš, Sânmartinu Sârbesc / Srpski Semarton, Ivanda / Ivanda, Rudna / Rudna, Gad / Gad, Soca / Soka, Sângeorge / Sveti Đurađ) and a cluster NE of Timișoara / Temišvar (Herneacova / Hernakovo, Stanciova / Stančevo, Petrovaselo / Petrovo Selo, Cralovăț / Kraljevac, Lucareț / Lukarevac), plus a few on the southern bank of the Mureș / Moriš (particularly Sânpetru Mare / Sârbesc / Veliki Sempetar, Satu Mare / Načvola / Načfala, Gelu / Ketfelj). Some of the Serbian communities perhaps continue communities from before the Ottoman annexation, at least in the south (the banks of the Danube and Nera), replenished during the Habsburg period with Serbian masses brought from areas south of the Danube; in the Lowland Banat the population before the Austro-Turkish Wars probably tended to be Hungarian (see placenames). The colonised Serbs were brought from the inner regions of the Ottoman EMpire, especially Montenegro, Kosovo, southern Serbia (see the Great Serb Migrations of the late 17th and early 18th c.).
     The Banat Serbs were to a great degree assimilated over the course of the 20th c., with differences of 60-70% often noticeable between the proportions recorded in the censuses of 1869 and 2002. The only communities that have survived well are those in the cluster NE of Timișoara and, above all, those on the Danube. Serbs are usually Eastern Orthodox, having their own ecclesiastical organisation (for the parishes in Romania there is the Serbian Orthodox Bishopric of Timișoara / Temišvar); they use the Church Slavonic language and the Julian calendar. See below the maps corresponding to the preceding post, for 1869 and 2002. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, turquoise = 4-9%. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.
 

Sârbii din România (listă) / Serbs in Romania (list)

   Lista localităților cu populație sârbă de cel puțin 4% din România ( în Banat ). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, turcoaz = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română / (română fostă)/ sârbă. Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.

The church of the Serbian Orthodox monastery of Kusić in Pârneaura / Prnjavor

   The list of communities in Romania ( in the Banat ) with Serbian population of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, turquoise = 4-9%. Place names will be in the format Romanian / (Romanian former)/ Serbian. See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

     Svinița / Svinjica ( 90 / 94 / 87 ), Liubcova / Ljupkova ( 58 / 70 / 26-8 ), Sirinia ( 12% în 1966, în rest parte din Berzasca )

     Moldova Veche / Nova Moldava ( 97 / 78 / 15; scăderea masivă s’a produs între 1966 și 1977, prin imigrare masivă rom. ), Măcești / Macevici / Mačević ( 100 / 94 / 81; la 1869 apar ca altceva decât sârbi ), Pojejena / Požežena ( 25%, la Pojejena de Sus 98% la 1869, la 1930 67% sârbi și 9% rom. sbf. ), Radimna / Radimna ( 100 / 84 / 86; la 1930 și 4% rom. sbf. ), Șușca / Šuška ( 7 / 2 / 12 ), Belobreșca / Belobreška ( 100 / 93 / 86 ), Divici / Divić ( 99 / 88 / 87; la 1930 și 3% rom.sbf. )

 

     Baziaș / Bazjaš ( 17%, similar la 1880, dar 44% în 1966 ), Socol / Socolovăț / Sokolovac ( 97 / 72 / 67; la 1930 și 9% țig. sbf. și 1-2% rom. sbf. ), Câmpia / Langofăt / Lugovet ( 78 / 59 / 52; la 1930 și 3% rom. sbf. și 2% țig. sbf. ), Pârneaura / Prnjavor ( 18%, similar la 1910 ), Zlatița / Zlatica ( 52 / 23 / 35; la 1930 și 10% țig. sbf. și 7% rom. sbf. ), Lescovița / Leskovica ( 77 / 84-25 / 10-9 )

     Stamora Română ( 27% doar în 1966, f. bizar; nici un sbf., 25% romf. și 2% germf. ), Dejan / Dežan ( 24 / 21 / 6 ), Gaiu Mic / Mali Gaj ( 12 / 7 / 4 ), Denta / Denta ( 29 / 21 / 8 ), Mânăstire / Sveti Đurađ ( 26 / 19 / 3 ), Sângeorge / Sveti Đurađ ( 74 / 65 / 13 ), Ofsenița / Ovsenica ( 15 / 5 / 5-4 ), Soca / Soka ( 90 / 88 / 23 ), Livezile / Tolvădia / Tolvadia ( 16 / 14 / 4 ), Giera / Đir ( 29 / 25 / 9 ), Grănicerii / Ciavoș ( 11 / 8 / 0 ), Foeni / Fenj ( 23 / 23 / 10 ), Gad / Gad ( 59 / 41 / 23-2 ), Rudna / Rudna ( 81 / 45 / 23 ), Ciacova / Čakovo ( 20 / 6 / 3 ) 

Serbian Orthodox Bishopric and Cathedral in Timișoara / Temišvar

 

      Ivanda / Ivanda ( 82 / 67 / 24 ), Sânmartinu Sârbesc / Srpski Semarton ( 91 / 97 / 46 ), Diniaș / Dinjaš ( 94 / 99 / 30 ), Parța / Parac ( 14 / 7 / 3 ), Cenei / Čenej ( 26%, la 1930 45% sârbi și 6% țig. sbf., la 1869 52% la Ceneiu Sârbesc și 0 la Ceneiu Croat ), Checea / Keča ( 22 / 25 / 3; + Checea Croată, 0 la 1869, dar 14% la 1910 ), Beregsău Mic / Nămat / Nemet ( 87 / 77 / 17; în 1930 și 6% rom. sbf. )

     Becicherecu Mic / Mali Bečkerek ( 17 / 14 / 3 ), Timișoara / Temišvar ( 6 / 2 / 2 ), Ghiroda Nouă ( 15% la 1910, în rest parte din Timișoara ), Mehala ( 18% la 1869, până la 10% la 1910, apoi anexat la Timișoara ), Herneacova / Hernakovo ( 73 / 1 / 0; scădere dramatică și absurdă în anii 1880, deși pop. a rămas relativ constantă ), Petrovaselo / Petrovo Selo ( 87 / 92 / 66 ), Stanciova / Stančevo ( 83 / 47 / 60; + Valea Stejarului, 12% în 1966, toți romf. ), Lucareț / Lukarevac ( 63 / 23 / 33-33 ), Cralovăț / Kraljevac ( 95 / 97 / 81 ), Brebu Nou / Vaidental ( 12% sau 2 din 17, inexisenți înainte )

     Cenad / Čanad ( 28 / 22 / 8; doar Cenadu Român ), Sânnicolau Mare / Veliki Semikluš ( 15 / 9 / 4 ), Saravale / Saravola ( 33 / 27 / 10 ), Sânpetru Mare / Sârbesc / Veliki Sempetar ( 58 / 69 / 25 ), Satu Mare / Načvola / Načfala ( 55 / 57 / 18 ), Variaș / Varjaš ( 45 / 37 / 12 ), Gelu / Ketfelj ( 78 / 71 / 19 ), Mănăștur / Monoštor ( 23 / 15 / 2 ), Munar / Munara ( 6 / 28-8 / 4 ), Felnac / Fenlak ( 29 / 19-16 / 8-3 )

     Turnu / Tornja ( 19 / 12 / 4 )

Slovacii din România (hărți) / Slovaks in Romania (maps)

     Slovacii din România au fost colonizați în general la sfârșitul sec. XVIII și în prima jumătate a sec. XIX, cei mai mulți din centrul și estul Slovaciei. În Banat și sudul Crișanei ( județul Arad ) au fost colonizați în sate relativ separate unele de altele, în timp ce în Bihor (zona Munților Plopiș) și în mai mică măsură în Sătmar au fost așezați în zone compacte. Cei din Bihor și Sătmar sunt romano-catolici; în Banat și zona Aradului au fost la origine luterani, dar greco-catolici la Scăiuș și Peregu Mare / Vel'ký Pereg ( ucraineni deja slovacizați din estul Slovaciei ) și romano-catolici la Brestovăț / Brestovac. Imediat după al Doilea Război Mondial o mare parte a slovacilor din România au migrat înapoi în Slovacia, în cadrul unui program de repatriere. În unele sate din Banat ( fie slovace la origine fie ne-slovace ) s'au așezat în primele decenii de după Război mulți slovaci din Bihor. 

     Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior, pentru 1869 și 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, turcoaz = 4-9%. Am inclus și satele din Banatul Sârbesc la harta pentru 2002 ( recensământ sârb în același an ). Surse: http://www.kia.hu/konyvtar, http://webrzs.stat.gov.rs/WebSite/Default.aspx.

     Slovaks in Romania were colonised mostly in the late 18th c. and in the first half of the 19th c., most of them from central and eastern Slovakia. In the Banat and southern Crișana ( Arad county ), they were settled in villages that were relatively separate from one another, whereas in Bihor ( Plopiș Mountains area ) and less so in Sătmar they were settled in uniform areas. Those in Bihor and Sătmar are Roman Catholics; in the Banat and Arad area they were originally Lutherans, but Greek Catholics in Scăiuș and Peregu Mare / Vel'ký Pereg (i.e. already Slovakised Ukrainians from easter Slovakia ) and Roman Catholics in Brestovăț / Brestovac. Immediately after the Second World War, a large part of the Slovak population migrated back to Slovakia, as part of a repatriation programme. In some villages in the Banat ( either Slovak originally or non-Slovak ), many Slovaks from Bihor have settled in the first post-War decades.
     See below the maps corresponding to the preceding post, for 1869 and 2002. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, turquoise = 4-9%. I have also included the villages in the Serbian Banat in the 2002 map ( Serbian census the same year ). Sources: http://www.kia.hu/konyvtar, http://webrzs.stat.gov.rs/WebSite/Default.aspx.    

Slovacii din România (listă) / Slovaks in Romania (list)

     Lista localităților cu populație slovacă de cel puțin 4% din România, în Banat, Crișana și Sătmar, precum și Banatul Sârbesc. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, turcoaz = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română (/ slovacă ). Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.

Evangelical Lutheran Church in Nădlac / Nadlak 


     The list of communities in Romania ( in the Banat, Crișana and Sătmar ) and the Serbian Banat with Slovak population of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, turquoise = 4-9%. Place names will be in the format Romanian (/ Slovak ) and Slovak / Serbian (/ Hungarian / German ). See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

     Slovacii din Banatul Sârbesc sunt prezenți în general în centrul regiunii și au maj. abs. la Kovačica / Antalfalva ( 84% ), Padina / Nagylajosfalva / Ludwigsdorf ( 97% ) și Jánošík / Janošik / Slovački/Slovensky Aleksandrovac / Újsándorfalva / Schandorf ( 92% ) și maj. rel. la Biele Blato / Lízika / Belo Blato ( 39%; ușoară maj. abs. la 1930 ) și Hajdušica / Hajdučica / Istvánvölgy ( 42% ). Min. imp la Aradáč / Aradac ( 40%, față de totalitatea din 1930 ).

     Berzovia / Jidovin ( 12 / 16 / 4; rom.-cat., câțiva luth. la început ), Dealul lui Ștefan ( până la 16% după limbă la 1880, apoi dispar vertiginos; anexat la Căvăran; luth. ), Surducu Mare ( 0, posibil 11% la 1869, cert 9% la 1930; rom.-cat. ), Vermeș ( 4 / 5 / 0; probabil rom.-cat. ), Ersig ( 27 / 9 / 1; rom.-cat. ), Vucova / Vuková ( 45 / 51 / 35; mixt, pentru că a fost imigrație din Bihor după Război, vechea pop. fusese luth. ), Butin / Butín ( 36 / 54 / 78; cat. veniți după Război din Bihor, vechea pop. fusese luth. ), Șemlacu Mare / Semlak ( 13 / 10 / 2; luth. ), Șemlacu Mic ( 15 / 0 / 0; luth. )

     Scăiuș ( 5%; la 1869 18% și 15% declarați ucr., în total 33%, probabil 23% gr.-cat. și cca. 10% rom.-cat., la 1930 28% + 6% "alții" nenumiți, dar incluzând în oricare categorie și cca. 5% cehi, în total 35% gr.-cat. și 8% rom.-cat.; astăzi există și 18% ucr., toți ucrf., deci în principiu noi, veniți după Război, dar îi includ pe toți cei 9% gr.-cat. din sat iar slov. ar trebui să fie rom.-cat., la fel ca cehii, deci toți slov. gr.-cat. au părăsit satul după Război)

     Brestovăț / Brestovac ( 35 / 30 / 32; rom.-cat. ), Iosifalău ( 8%, apar în 1977 cu 4%, 10% în 1992; 20% rom.-cat., din care maj. se declară deci români ), Imrefalva ( 30% la 1910, apoi anexat la Darova, deși nu apar niciodată la Darova; rom.-cat. ), Nemeșești ( 12% doar în 1966 ), Nădlac / Nadlak ( 53 / 62 / 47; luth., dar mai nou și o prezență rom.-cat., probabil veniți din Bihor ), Peregu Mare / Vel'ký Pereg ( 12 / 34 / 36; gr.-cat. ), Mănăștur ( 13%; apar în 1977; rom.-cat. )

  

     Sintea Mică ( 22%; apar în 1977 cu 7%, hotărât din 1992; rom.-cat. ), Țipar / Cipár ( 25 / 32 / 17; rom.-cat., mai demult era și o minoritate luth. ), Mocrea / Mokrá ( 18 / 15 / 3; luth. ), Prunișor ( 12 / 11 / 0; rom.-cat. ), Seliștea ( 12% doar la 1880; rom.-cat. )

     Mădăras / Madarás ( 21%; 1977 ), Marțihaz ( 13%; 1977 și 1992 ), Bicaci ( 45 / 43 / 3; la 1930 5% maghf. )

 

    Tăutelec ( 35 / 1 / 0; maghiarizare în perioada dualistă ? vezi numele ), Dijir ( 16 / 0 / 0; dispar înainte de 1900 ), Boianu Mare ( 17% la 1930, mai curând migrație temp. ), Huta ( 30% după limbă la 1910, înainte și după nu e clar ), Sâniob ( 0 / 33 / 0 ), 

     Chioag ( 28 / 25 / 12 ), Fegernic ( 46 / 40 / 17 ), Fegernicu Nou ( 9%, 17% în 1966 ), Cenaloș ( 2 / 14 / 0 ), Săliște ( 10% la 1930; doar în perioada interb. ), Budoi / Bodonoš ( 96 / 91 / 91 ), Sacalasău Nou / Nový Šastelek ( 95% ), Loranta ( 47%, 23% în 1966 ), Varasău / Harasov ( 50%, 31% în 1966 ), Derna / Derna ( 0 / 2 / 28; apar din 1977 și serios din 1992 )

     

     Cuzap ( 2 / 20 / 1 ), Foglaș / Fogaš ( 15% ), Vâlcelele / Ritoblaga ( 59%, 45% în 1966 ), Borumlaca / Boromolaka ( 59 / 66 / 16 ), Vărzari / Varzaľ ( 94 / 95 / 70 ), Valea Cerului / Čerpotok ( 96%, similar la 1910 ), Marca / Markasek ( 4%, par să fi venit în anii '30, 32% în 1941, 10% în 1966 ), Marca-Huta / Bojovské ( 87%, 100% în 1966; 6% rom. slovf. ), Pădurea Neagră / Bystrá ( 16%, 34% după limbă la 1869, 54% la 1910, loc. nu apare official mult timp )

     Zalnoc ( 9% la 1930 ), Zăuan / Zavaň ( 7% la 1930 ), Zăuan-Băi ( 89%, 75% în 1966 ), Ip / Ip ( 25% la 1930 ), Halmășd ( 39% la 1930 ), Aleuș ( 2%, 8% la 1930 ), Plopiș / Plopiš ( 0 / 30 / 5 )   

    

     Șinteu / Nová Huta ( 98%, similar la 1930 ), Huta Voivozi / Stará Huta ( 98%, similar tot timpul ), Socet / Huta Sočet ( 100%, similar tot timpul ), Valea Târnei / Židáreň ( 98%, similar tot timpul; a fost în Sălaj, la 1850 apar ca altceva, dar nu știu ce ), Fufez ( 88%, de la 100% la 1910 ), Codrișoru ( 100%; loc. apare oficial doar din 1966 ), Făgetu / Gemelčička ( 100%, la fel tot timpul începând cu 1869 ), Lugașu de Sus / Vyšný Lugaše ( 13 / 12 / 16 ), Peștiș / Peštiš ( 32 / 18 / 11 ) 

    Aștileu / Aštileu ( 0 / 1 / 11; apar în 1977 și serios în 1992 ), Groși ( 0 / 17 / 3; mai curând migrație temp. în perioada interbelică ), Luncșoara / Lunkšora ( 7%, 10% în 1966; încep să apară în perioada interbelică ), Șerani / Šarany ( 68%, similar după limbă la 1910 ), Iaz ( 0 / 14 / 10 ), Tusa ( 0 / 18 / 12 ), Sub Cetate ( 26% doar în 1941 ), Mesteacănu ( 4% la 1930, încă 5% în 1977 ), Bogdana ( 14% la 1930, dispar după Război ), Huta ( 0 la 1850, 79% la 1910 când satul apare din nou, 9% în 1966 când apare din nou, apoi dispar ), Borod / Borod ( 6 / 49 / 2; creștere treptată până în perioada interbelică )

     Boinești ( 2%, toți romf.; până la 7% în 1966 ), Orbău ( 6% la 1930 ), Certeze ( 9% la 1930 ), Huta Certeze ( 9%, din care 6% romf., dar 78% rom.-cat.; 24% după limbă la 1910 ), Chegea ( 8% la 1930, probabil doar Huta Chegii, care apare oficial doar în 1966 cu 29% slov. )