Sârbii din România trăiesc în general în sate din Banat colonizate în perioada habsburgică, în sec. XVIII. În Banat au trăit sârbi (sau pop. slave în general) și în Evul Mediu, mai ales Banatul Montan a fost probabil în ultimele secole medievale în mare măsură slav (o dovedește toponimia). El pare însă să fi fost hotărât românesc înainte de cucerirea
habsburgică (mai puțin crașovenii). Satele sârbești de aici, de pe malul Dunării și al Nerei, au fost colonizate în sec. XVIII. Banatul de Câmpie pare să fi fost în
bună măsură depopulat în perioada războaielor austro-turce, el fiind
masiv repopulat de austrieci în sec. XVIII, mai ales cu șvabi, dar și cu
alte pop., printre care sârbi. Pe partea românească a graniței, satele sârbești (sau foste sârbești) se grupează într-un șir nord-sud între Timișoara și graniță (în special Beregsău Mic / Nămat / Nemat, Diniaș / Dinjaš, Sânmartinu Sârbesc / Srpski Semarton, Ivanda / Ivanda, Rudna / Rudna, Gad / Gad, Soca / Soka, Sângeorge / Sveti Đurađ) și un mănunchi la NE de Timișoara / Temišvar (Herneacova / Hernakovo, Stanciova / Stančevo, Petrovaselo / Petrovo Selo, Cralovăț / Kraljevac, Lucareț / Lukarevac), plus câteva pe malul sudic al Mureșului (în special Sânpetru Mare / Sârbesc / Veliki Sempetar, Satu Mare / Načvola / Načfala, Gelu / Ketfelj). Unele din comunitățile sârbești poate continuă comunități dinainte de anexarea la Imperiul Otoman, cel puțin în sud (malul Dunării și al Nerei), reîmprospătate în perioada habsburgică cu mase
de sârbi aduși de la sud de Dunăre; în Banatul de Câmpie pop. înainte de perioada războaielor austro-turce a fost probabil mai curând maghiară (v. toponimia). Sârbii colonizați au fost aduși din interiorul Imperiului Otoman, în special Muntenegru, Kosovo, sudul Serbiei (v. marile migrații ale sârbilor de la sfârșitul sec. XVII și începutul sec. XVIII).
Sârbii din Banat au fost în bună măsură asimilați în sec. XX, înregistrându-se adesea diferențe de 60-70% între proporțiile înregistrate la recensămintele dintre 1869 și 2002. Supraviețuiesc foarte bine doar comunitățile din mănunchiul de la NE de Timișoara și, mai ales, cele de pe malul Dunării. Sârbii sunt în general ortodocși, cu propria organizare ecleziastică (pentru parohiile din România există Episcopia ortodoxă sârbă a Timișoarei), folosind slavona și calendarul iulian. Mai jos
hărțile corespunzătoare postului anterior, pentru 1869 și 2002.
Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%,
roșu-portocaliu = 10-24%, turcoaz = 4-9%. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.
Serbs in
Romania live mostly in villages in the Banat that were settled in the
Habsburg period, in the 18th c. In the Banat there lived Serbs (or Slav
populations in general) in the Middle Ages as well, particularly the Highland Banat was probably to a large degree Slav in the last medieval centuries (as proven by placename evidence). It seems though to have been throughly Romanian before the Habsburg conquest (except for the Krashovani). The Serbian villages here, on the banks of the Danube and the Nera, were settled in the 18th c. The Lowland Banat was to a great extent depopulated during the Austro-Turkish wars period and was massively repopulated by the Austrians in the 18th c., especially with Danube Swabians, but also with other populations, such as Serbs. On the Romanian side of the border, the Serbian (or formerly Serbian) villages are grouped together in a north-south row between Timișoara and the border (particularly Beregsău Mic / Nămat / Nemat, Diniaș / Dinjaš, Sânmartinu Sârbesc /
Srpski Semarton, Ivanda / Ivanda, Rudna / Rudna, Gad / Gad, Soca / Soka,
Sângeorge / Sveti Đurađ) and a cluster NE of Timișoara / Temišvar (Herneacova / Hernakovo, Stanciova / Stančevo, Petrovaselo / Petrovo Selo, Cralovăț / Kraljevac, Lucareț / Lukarevac), plus a few on the southern bank of the Mureș / Moriš (particularly Sânpetru Mare / Sârbesc / Veliki Sempetar, Satu Mare / Načvola / Načfala, Gelu / Ketfelj). Some of the Serbian communities perhaps continue communities from before the Ottoman annexation, at least in the south (the banks of the Danube and Nera), replenished during the Habsburg period with Serbian masses brought from areas south of the Danube; in the Lowland Banat the population before the Austro-Turkish Wars probably tended to be Hungarian (see placenames). The colonised Serbs were brought from the inner regions of the Ottoman EMpire, especially Montenegro, Kosovo, southern Serbia (see the Great Serb Migrations of the late 17th and early 18th c.).
The Banat Serbs were to a great degree assimilated over the course of the 20th c., with differences of 60-70% often noticeable between the proportions recorded in the censuses of 1869 and 2002. The only communities that have survived well are those in the cluster NE of Timișoara and, above all, those on the Danube. Serbs are usually Eastern Orthodox, having their own ecclesiastical organisation (for the parishes in Romania there is the Serbian Orthodox Bishopric of Timișoara / Temišvar); they use the Church Slavonic language and the Julian calendar. See below the maps corresponding to the preceding post, for 1869 and 2002. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, turquoise = 4-9%. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.
The Banat Serbs were to a great degree assimilated over the course of the 20th c., with differences of 60-70% often noticeable between the proportions recorded in the censuses of 1869 and 2002. The only communities that have survived well are those in the cluster NE of Timișoara and, above all, those on the Danube. Serbs are usually Eastern Orthodox, having their own ecclesiastical organisation (for the parishes in Romania there is the Serbian Orthodox Bishopric of Timișoara / Temišvar); they use the Church Slavonic language and the Julian calendar. See below the maps corresponding to the preceding post, for 1869 and 2002. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, turquoise = 4-9%. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.
