Șcheii (bulgarii) din Transilvania / Bulgarians in Transylvania

The Lutheran church in Rusciori / Reußdörfchen

Bulgarii din Transilvania, care nu mai există, au trăit în cel puțin trei populații distincte, fără legătură între ele. Pentru referință rapidă ele pot fi descrise drept bulgarii ortodocși, luterani și catolici. Primele două grupuri au sosit în Transilvania în Evul Mediu și despre ei este vorba aici. Despre bulgarii catolici, într'un post viitor.

Bulgarii ortodocși sunt cei mai obscuri, ei fiind cunoscuți aproape numai din toponimie. Există mai multe localități ale căror nume fac sau par să facă trimitere la bulgari, dar o comunitate solidă și cu identitate proprie pare să fi existat doar în Șcheii Brașovului. Această așezare lipită de zidul de incintă al Brașovului (azi un cartier al Brașovului), a fost mult timp cunoscută drept "Bulgărimea" (în maghiară "Bolgárszeg", în germană "Belgerei"). Se presupune că a existat aici și un segment de populație românească sud-dunăreană (probabil megleniți). Însuși cuvântul "șchei" sau "schei" (la singular "schiau") însemna în româna mai veche "bulgari" sau "slavi sud-dunăreni". Este foarte probabil ca bulgarii din Șcheii Brașovului să fi venit aici cam în același timp cu bulgarii care trebuie să fi întemeiat Șcheii Câmpulungului (un cartier din vechiul Câmpulung), probabil în secolul XIII sau XIV.

Bulgarii luterani sunt atestați într'o serie de localități din sudul Transilvaniei, aflate toate în spațiul săsesc și în legătură cu sașii, până în sec. XIX. Ei par să fi venit în sec. XIII din zona Vidinului și au probabil aceeași origine precum crașovenii și românii romano-catolici din Slatina de Timiș, fiind probabil la origine bogomili trecuți la catolicism. Cu toții s'au așezat pe lângă comunități săsești, intrând astfel sub păstorirea Prepoziturii catolice săsești, independentă de ierarhia episcopală și devenită în vremea Reformei Episcopia luterană a Transilvaniei. Au devenit astfel luterani, dar astăzi ei nu mai există, fiind asimilați lingvistic și religios de români, cu care au trăit împreună în ultimele secole. În perioada cât au fost luterani au folosit ca limbă în biserică bulgara.

Cea mai mare comunitate de bulgari luterani a fost la Cergău Mic / Kiscserged / Kleinschergied, numit și Cergău Șcheiesc / Bolgárcserged, acesta fiind singurul sat populat complet de ei. Acest sat iobăgesc din Comitatul Alba a fost întemeiat pe lângă Cergău Mare / Nagycserged / Großschergied, numit și Cergău Unguresc / Magyarcserged, locuit în Evul Mediu de sași. Ca în multe alte asemenea sate, la Cergău Mare comunitatea săsească s'a stins prin sec. XVI, în contextul imigrației masive de unguri și mai ales de români. Cam în același timp sau curând după, în jur de 1600, s'au așezat în sat și mulți bulgari ('șchei') din Cergău Mic. Șcheii din Cergău Mare s'au asimilat lingvistic în sec. XVIII și au devenit greco-catolici în decursul sec. XIX. La 1850 mai existau 41 de luterani (cca. 5% din sat), din care 29 par să se fi declarat bulgari, 6 sași și 6 români; parohia luterană s'a desființat la 1897. La Cergău Mic s'au așezat români din Cergău Mare începând cu sec. XVIII, astfel încât șcheii de aici s'au asimilat complet lingvistic până la mijlocul sec. XIX, când începea și asimilarea religioasă. Dacă la 1850 în sat erau încă 82% luterani (aproape toți declarați bulgari) și 17% greco-catolici și ortodocși, la 1930 erau 53% luterani (toți declarați români) și 43% greco-catolici și ortodocși. Luteranii făceau parte în continuare din Biserica "săsească", astăzi Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România. Cercetarea etnografică din anii '20 a arătat că se păstra în continuare un folclor în limba bulgară, sub formă de cântări bisericești. Cu toate acestea, parohia luterană a fost inexplicabil desființată în 1945, credincioșii devenind greco-catolici și apoi ortodocși. În contextul violent anti-german al epocii, se ridică întrebarea dacă desființarea acestei comunități protestante de limbă română nu a fost pur și simplu forțată.

Un alt sat bulgar din Transilvania a fost Rusciori / Reußdörfchen. Aici la 1850 64% din populație pare să fi fost bulgară, 9% germană și 28% ortodoxă și greco-catolică. În perioada dualistă majoritatea luterană se menține, iar datele pentru limbă arată mereu majorități românești solide de cca. 3/4. La 1930 erau 34% români, 30% germani germanofoni și 36% germani românofoni; s'au declarat germani toți luteranii, cei mai mulți fiind bulgari fie românizați fie germanizați. 10% luth. în 1992, toți germ. după etnie; 6% luth. în 2002, din care cca. 3% germ. germf., 2% germ. romf. și 1% rom. La Bungard bulgarii au fost mai puțini și s'au asimilat mult mai repede sau au migrat spre celelalte sate bulgărești. Se pare că mai erau încă 16% la 1762, dar doar 5% la 1850 și au dispărut curând după aceea. Spre deosebire de Rusciori, Bungard a fost populat de sași în Evul Mediu, dar s'a românizat ulterior. Parohia luterană a funcționat până la 1903.

Și despre Vințu de Jos există informații potrivit cărora ar fi avut și o populație bulgară în Evul Mediu, asimilată de populația săsească. La sfârșitul sec. XVI nu mai existau în Vinț nici sași nici șchei.

Satul Armeni, numit în germană Urmenen și în maghiară Örményszékes ("Secașul Armenesc"), apare într'un document de la sfârșitul sec. XIV cu numele de Bolgárszékes ("Secașul Șcheiesc"), dar nu există alte atestări privind populația bulgară de aici.

Și în Lancrăm au trăit șchei, dar au fost asimilați de sașii și românii din sat până la mijlocul sec. al XVIII-lea. Sașii înșiși au dispărut până spre mijlocul sec. al XIX-lea.

Transylvanian Bulgarians, who no longer exist, lived in at least three distinct communities, with no links between them. For quick reference they can be described as the Orthodox, Lutheran and Catholic Bulgarians respectively. The first two groups arrived in Transylvania in the Middle Ages and they are being discussed here. A future post will treat Catholic Bulgarians.

The Orthodox Bulgarians are the most obscure, being known almost only from placenames. There are several settlements whose names refer or seem to refer to Bulgarians, but a solid community with an identity of its own seems to have existed only in Șcheii Brașovului. This settlement adjacent to city wall of Brașov / Kronstadt (and now a neighbourhood of Brașov) was known for a long time as "Bulgărimea" (something like "the Bulgary", in Hungarian "Bolgárszeg", in German "Belgerei"). It is assumed that a Romanian population group from south of the Danube (probably Megleno-Romanians) also lived here. The very word "șchei" or "schei" (singular "schiau") used to mean in older Romanian "Bulgarians" or "Slavs from south of the Danube"). It is very likely that the Bulgarians from Șcheii Brașovului came here around the same time as the Bulgarians who must have founded Șcheii Câmpulungului (a neighbourhood in old Câmpulung), probably in the 13th or 14th c.

The Lutheran Bulgarians are mentioned in a series of settlements in southern Transylvania, all of them in the Transylvanian Saxon area and connected to the Transylvanian Saxons until the 19th c. They seem to have come in the 13th c. from the Vidin area and probably have the same origin as the Krashovani and the Roman Catholic Romanians in Slatina de Timiș, being originally Bogomils converted to Catholicism. All of them settled close to Saxon communities, thus coming under the pastoral authority of the Saxon Catholic Provostship, which was independent of the episcopal hierarchy and which became in the age of Reformation the Lutheran Bishopric of Transylvania. Thus they became Lutheran, but they no longer exist today, having been assimilated linguistically and religiously by the Romanians (and also by the Saxons), with whom they lived together for many centuries. During the time when they were Lutheran they used Bulgarian in church.

The biggest Lutheran Bulgarian community was Cergău Mic ("Lesser Cergău") / Kiscserged / Kleinschergied, also known as Cergău Șcheiesc ("Bulgarian Cergău") / Bolgárcserged, this being the only village they have ever completely inhabitated. They founded this serf village in County Alba / Fehér next to Cergău Mare ("Greater Cergău") / Nagycserged / Großschergied, also known as Cergău Unguresc ("Hungarian Cergău") / Magyarcserged, which was inhabitated in the Middle Ages by Transylvanian Saxons. Like in many similar villages, the Saxon community died out by the 16th c., in the context of massive Hungarian and especially Romanian immigration. Roughly at the same time or shortly thereafter, about 1600, many Bulgarians from Cergău Mic settled in the village. Bulgarians in Cergău Mare assimilated linguistically by the Romanians in the 18th c. and became Greek Catholic all through the 19th c. In 1850 there were only 41 Lutherans left (5% of the village), of which 29 seem to have declared themselves Bulgarians, 6 Transylvanian Saxons and 6 Romanians; the Lutheran parish was abolished in 1897. Romanians from Cergău Mare settled in Cergău Mic starting with the 18th c., so that Bulgarians here were completely assimilated linguistically by the mid-19th c., when religious assimilation also began. If in 1850 82% of the inhabitants were Lutherans (almost all of whom declared themselves Bulgarians) and 17% were Greek Catholics and Eastern Orthodox, in 1930 53% were Lutherans (all of whom declared themselves Romanians) and 43% were Greek Catholics and Eastern Orthodox. The Lutherans were still members of the "Saxon" Church, nowadays the Evangelical Church of the Augsburg Confession of Romania. Ethnographic research in the 1920s showed that Bulgarian-language folklore was still surviving in the shape of church songs. Despite all this, the Lutheran parish was inexplicably abolished in 1945, with the faithful becoming Greek Catholics and later Orthodox. In the violently anti-German context of the period, the question can be raised whether the disbanding of this Romanian-speaking Protestant community wasn't simply forced.

Another Bulgarian village in Transylvania was Rusciori / Reußdörfchen. Here 64% of the population seems to have declared itself Bulgarian in 1850, 9% German and 28% were Eastern Orthodox and Greek Catholic. The Lutheran majority persisted throughout the Dual Monarchy period, whereas language data always show solid Romanian majorities of ca. 3/4. In 1930 34% were Romanians, 30% were German-speaking Germans and 36% Romanian-speaking Germans; all the Lutherans declared themselves German, most of them being either Romanianised or Germanised Bulgarians. 10% Lutherans in 1992, all of them Germans by ethnicity. 6% Lutherans in 2002, of which 3% German-speaking Germans, 2% Romanian-speaking Germans and 1% Romanians. In Bungard there were fewer Bulgarians, so that they assimilated much faster or migrated to other Bulgarian villages. It seems they were still 16% in 1762, but only 5% in 1850 and they disappeared soon after. Unlike Rusciori, Bungard was peopled by Transylvanian Saxons in the Middle Ages, but was later Romanianised. The Lutheran parish was in place until 1903.

There is also information about Vințu de Jos / Alvinc regarding a Bulgarian population in the Middle Ages, assimilated by the Saxon population. By the end of the 16th c. there were neither Saxons nor Bulgarians in Vințu de Jos anymore.

The village of Armeni, which is called in German Urmenen and in Hungarian Örményszékes ('Armenian Székes'), appears in a late 14th-c. document as Bolgárszékes ('Bulgarian Székes'), but there are no other attestations of its Bulgarian population.

Bulgarians also lived in Lancrăm / Langendorf, but they were assimilated by the village's Saxons and Romanians by the mid-18th c. The Saxons themselves disappeared by the mid-19th c.

Români romano-catolici din Banat, Crișana și Translvania / Roman Catholic Romanians in the Banat, Crișana and Transylvania

În afară de Slatina de Timiș și Bulci, există romano-catolici de etnie română și în alte localități din Banat. Aceștia sunt probabil în cea mai mare parte rezultatul asimilării etnice și lingvistice recente a unei mici părți a pop. șvabe sau "austriece" prin întemeierea de familii mixte. La Beșenova Veche și Breștea originea este bulgară pavlicheană. În localitățile industriale originea romano-catolică poate fi mixtă ("austrieci", șvabi, cehi, maghiari etc.). Procentajele sunt greu de stabilit cu exactitate, dar o aproximație pe baza recensământului din 2002 este următoarea:

Bacova 4%, Deta 6%, Jimbolia 15%, Sânnicolau Mare 9%, Dolaț 4%, Ofșenița 9%, Pordeanu 5% (sau 3 din 78), Biled 7%, Cărpiniș / Gertiamoș 8%, Iecea Mare 10%, Breștea 4%, Dudeștii Vechi / Beșenova Veche 10%, Cheglevici 8%, Grănicerii / Ciavoș 4%, Jamu Mare 9%, Clopodia 4%, Lenauheim 7%, Bulgăruș 11%, Grabaț 11%, Gottlob 6%, Tomnatic / Triebswetter 8%, Moravița 12%, Dejan 5%, Stamora Germană 5%, Nădrag 5%, Covaci 5%, Iosifalău 7%, Uivar 5%, Petroasa Mare 4%, Neudorf 4%. Pentru Banatul Montan: Secu 5%, Jupa 4%, Oțelu Roșu 5%, Ruschița 4%, Sadova Veche 9%, Ersig 4%, Tirol 13%, Anina 4%. Alte localități industriale cu pop. romano-catolică de etnie română se găsesc în Crișana (Băița 4%), Sătmar (Boinești 5%, Huta Certeze 69%) și Transilvania (Aninoasa 6%, Vulcan 4%, Govăjdia 4% sau 6 pers. din 134, Teliucu Superior 5% sau 15 pers. din 306, Roșia Montană 10%, Bălan 8%, Cârlibaba Nouă / Ludwigsdorf 22%, Rodna 5%, Valea Vinului / Radnaborberek 29%).

La Boinești și Huta Certeze originea este slovacă, la Cârlibaba Nouă germană (țipțeri), iar la Valea Vinului maghiară. Satul Bărăbanț de lângă Alba Iulia este un caz foarte special, fiind vorba de o populație maghiară transilvană care s'a românizat doar lingvistic, ceea ce îl apropie mai curând de cazul Bulci. Satul a fost întemeiat în Evul Mediu ca sat săsesc de coloniști din Brabant (de unde și numele), și a rămas în proprietatea Episcopiei Transilvaniei, de aceea nu a devenit reformat; 11% din pop. era romano-catolică și română în 2002, față de 33% la 1930, când însă se înregistrau încă ca maghiari românofoni.

Mai jos harta corespunzătoare pentru recensământul din 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Besides Slatina de Timiș and Bulci, there are ethnic Romanian Roman Catholics in other communities in the Banat as well. These are probably the result of recent ethnic and linguistic assimilation of a small part of the Danube Swabian or 'Austrian' population through mixed families. In Beșenova Veche and Breștea the origin is Paulician Bulgarian. In industrial communities the origin can be mixed ('Austrians', Danube Swabians, Czechs, Hungarians etc.). Percentages are hard to determine exactly, but the estimte based on the 2002 census is as follows:

Bacova 4%, Deta 6%, Jimbolia 15%, Sânnicolau Mare 9%, Dolaț 4%, Ofșenița 9%, Pordeanu 5% (sau 3 din 78), Biled 7%, Cărpiniș / Gertiamoș 8%, Iecea Mare 10%, Breștea 4%, Dudeștii Vechi / Beșenova Veche 10%, Cheglevici 8%, Grănicerii / Ciavoș 4%, Jamu Mare 9%, Clopodia 4%, Lenauheim 7%, Bulgăruș 11%, Grabaț 11%, Gottlob 6%, Tomnatic / Triebswetter 8%, Moravița 12%, Dejan 5%, Stamora Germană 5%, Nădrag 5%, Covaci 5%, Iosifalău 7%, Uivar 5%, Petroasa Mare 4%, Neudorf 4%. For the Highland Banat: Secu 5%, Jupa 4%, Oțelu Roșu 5%, Ruschița 4%, Sadova Veche 9%, Ersig 4%, Tirol 13%, Anina 4%. Other industrial communities with ethnic Romanian Roman Catholic population can be found in the regions of Crișana (Băița 4%), Sătmar (Boinești 5%, Huta Certeze 69%) and Transylvania (Aninoasa 6%, Vulcan 4%, Govăjdia 4%, Teliucu Superior 5%, Roșia Montană 10%, Bălan 8%, Cârlibaba Nouă / Ludwigsdorf 22%, Rodna 5%, Valea Vinului / Radnaborberek 29%).

In Boinești and Huta Certeze the origin is Slovak, in Cârlibaba Nouă it is German (Zipsers) and in Valea Vinului it is Hungarian. The village of Bărăbanț close to Alba Iulia is a very special case, since here there is a Transylvanian Hungarian population that has been Romanianised only linguistically, which brings it rather closer to the Bulci case. The village was founded in the Middle Ages as a Transylvanian Saxon village by colonists from Brabant (hence the name) and then remained property of the Bishopric of Transylvania, which is why it did not become Reformed; 11% of the population was Roman Catholic and Romanian in 2002, compared to 33% in 1930, when they nonethteless declared themselves as Romanian-speaking Hungarians. Above the corresponding map for the 2002 census. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.

Românii din Slatina de Timiș și Bulci / Romanians in Slatina de Timiș and Bulci

Slatina de Timiș este un sat din Banatul Montan, pe valea superioară a Timișului, locuit de o populație etnic românească și romano-catolică. Comunitatea romano-catolică pare să se afle într'un proces lent de asimilare la populația ortodoxă din jur: astăzi doar jumătate din locuitori (52% în 2002) mai sunt catolici, în timp ce la 1869 erau încă două treimi, 68%; mai demult probabil nu existau ortodocși în sat. Originile satului și ale acestei populații nu sunt cunoscute, dar cel mai probabil este vorba de crașoveni românizați. Slatina de Timiș este aproape de Crașova, iar crașovenii sunt singura altă populație catolică veche din Banatul Montan. Este clar că în Evul Mediu aproximativ toți românii țineau de ritul răsăritean și nu există nici un exemplu clar de schimbare masivă de rit în sânul unei întregi comunități, fapt valabil pentru Europa de Est în general în vremurile vechi. O tradiție consemnată la începutul secolului XIX afirmă că strămoșii slătinenilor ar fi venit de la Crașova în vremea bătăliei de la Mohács (1526); tradiția este consemnată târziu, dar, ca și în cazul celor mai vechi consemnări despre crașoveni, are un aspect realist și verosimil.

Bulci / Bulcs este un sat pe Mureș, la ieșirea Mureșului din Transilvania în Câmpia Pannoniei (vizavi de Vărădia de Mureș, lângă Săvârșin). La origine aparent unguresc, satul este deja românesc dar romano-catolic pe vremea ocupației turcești (secolele XVI-XVII), când populația se refugiază în satul apropriat (și ortodox) Țela. Minoriții care îi păstoreau pe catolicii din Țela i'au făcut să se întoarcă la Bulci și să reîntemeieze satul în 1749. Satul a rămas covârșitor catolic până astăzi (spre deosebire de Slatina de Timiș), 76% în 2002, 95% la 1869 și 1930. Originea locuitorilor rămâne necunoscută, dar este posibil să fi fost maghiari românizați rămași catolici sub influența abației benedictine de aici, după cum se speculează chiar printre ei.


Slatina de Timiș is a village in the Highland Banat, in the upper valley of the Timiș, inhabited by an ethnically Romanian Roman Catholic population. The Roman Catholic community seems to be undergoing a slow process of assimilation to the surrounding Orthodox population: today only half the inhabitants (52% in 2002) are still Catholic, whereas they were still two thirds or 68% in 1869. At some earlier point there had probably been no Orthodox in the village. The origins of the village and of this population are not known, but it is most likely that they are Romanianised Krashovani. Slatina de Timiș lies close to Crașova / Krašova / Karaševo and the Krashovani are the only other old Catholic population in the Highland Banat. It is clear that in the Middle Ages roughly all Romanians belonged to the Eastern rite and there is no clear example of a massive rite change within a whole community, something that is true for Eastern Europe in generl in older times. According to a tradition attested in the early 19th c., the ancestors of Slatina's inhabitants would have come from Crașova / Krašova at the time of the Battle of Mohács (1526); this tradition is attested late, but it has, just like in the case of the earliest witnesses about the Krshovani, a realistic and plausible outlook.

Bulci / Bulcs is a village on the Mureș, where the Mureș leaves Transylvania and enters the Pannonian Plain (across the river from Vărădia de Mureș, next to Săvârșin). Apparently Hungarian originally, the village is already Romanian but Roman Catholic during the Turkish occupation (16th-17th c.), when the population retreats to the neighbouring Orthodox village of Țela / Cella. The Conventual Franciscans who took care of Țela's Catholics made them return to Bulci and re-found the village in 1749. The village has remained overwhelmingly Catholic to this day (unlike Slatina de Timiș), 76% in 2002, 95% in 1869 and 1930. The inhabitants' origins remain unknown, but it is possible the they were Romanianised Hungarians that remained Catholic under the influence of the Benedictine abbey here, as conjectured even among themselves.

Croații din Banat și crașovenii (hartă) / Croats in the Banat and the Krashovani (map)

Roman Catholic Church in Carașova / Crașova / Krašova / Karaševo

Croații din Banat se împart în două grupuri: croații propriu-ziși și crașovenii, un grup cu origini incerte, care de'abia în vremurile noastre a adoptat o identitate națională, pe cea croată. Croații propriu-ziși sunt și ei în Banat un produs al colonizărilor din perioada habsburgică. Cei mai vechi par să fie cei de la Recaș, care s'ar fi așezat aici în sec. XVII, venind din zona Bosniei; ei fac parte din așa-numiții șoacheți (Šokci), identitate regională corespunzătoare ramurii nord-estice a croaților. Cei din Checea Croată / Hrvatska Keča (azi inclusă în Checea / Keča) au venit din regiunea Pokuplije din Croația propriu-zisă, de pe fostele pământuri ale abației de Topusko, al cărei abate era arhiepiscopul de Zagreb. După recucerirea zonei din mâinile otomanilor la sfârșitul secolului XVII și reintrarea în posesie a arhiepiscopului, ea a fost inclusă la 1750 în Granița Militară (Craina Croației), ceea ce a însemnat deposedarea arhiepiscopului, care a fost despăgubit cu domeniul Biled din Banat. Dat fiind că în Granița Militară diversele privilegii fiscale ale vasalilor Bisericii au fost anulate, aceștia s'au mutat după o vreme în Banat, pe noul domeniu al arhiepiscopului, instalându-se la Checea la 1788 și 1801. Tot atunci s'au instalat în apropiere, la Claria Croată / Hrvatska Klarija (inclusă în Claria / Klarija, astăzi Radojevo), precum și în Biled; au fost de asemenea împroprietăriți mai la sud, la Neuzina Croată / Hrvatska Neuzina (astăzi inclusă în Neuzina) și Boca Croată / Hrvatska Boka (azi inclusă în Boka); Radojevo, Neuzina și Boca se găsesc astăzi în Banatul Sârbesc. În imediata vecinătate a Checei Croate a fost întemeiat la 1820 Ceneiul Croat / Hrvatski Čenej, prin despăgubirea aici a unei ramuri a nobililor Vučetić din Brinja (în regiunea Lika din Croația propriu-zisă, de asemenea inclusă în Granița Militară), ulterior maghiarizată. Croații propriu-ziși mai există astăzi doar în număr foarte mic la Boca, Recaș și Checea.

Crașovenii sau cârșovenii sunt un grup sud-slavic care locuiește compact în 7 sate din Banatul Montan, la sud de Reșița, cel mai important fiind Carașova (în croată Karaševo); numele tradițional în română și în dialectul local este Crașova / Krašova. Celelalte sunt Iabalcea / Jabalče, Nermed / Neremić, Lupac / Lupak, Rafnic / Ravnik, Clocotici / Klokotić și Vodnic / Vodnik. Ei sunt romano-catolici, vorbesc un dialect torlac și constituie una din populațiile vechi ale Banatului, neavând nimic de'a face cu colonizările perioadei habsburgice. Dialectele torlace sunt indigene în SE Serbiei (și unele zone adiacente pe partea cealaltă a graniței cu Bulgaria), estul Kosovo-ului și NE Macedoniei și reprezintă idiomuri de tranziție între bulgară și sârbo-croată, mai apropiate însă de bulgară sub câteva aspecte esențiale. Mai concret, dialectul crașovean a fost considerat apropiat în special de idiomurile de pe cursul superior al Timokului.

Crașovenii sunt o enigmă a spațiului etno-cultural carpatic care se cere explicată. Este ciudat ca o veche populație din Banat să'și fi păstrat graiul slav sudic până astăzi. Este cu atât mai ciudat ca această populație să fie din vremuri imemoriale romano-catolică. Cele două aspecte sunt probabil legate. Izolarea de populația ortodoxă din jur și endogamia au împiedicat probabil asimilarea la limba română; iar caracterul slav al acestei populații e legat de caracterul slav de odinioară al întregului Banat Montan și Oltenii de Vest (după cum indică toponimia copleșitor slavă).

Ce rămâne însă neexplicat este confesiunea romano-catolică. Se pot imagina mai multe scenarii. Cel mai plauzibil este, cred, refugierea unei populații bogomile în Banatul Montan cândva în jurul sec. al XIV-lea; de altfel se vehiculează (nu e clar pe ce bază) domnia regelui Ungariei Ludovic cel Mare ca timp cunoscut al sosirii crașovenilor la Crașova. Bogomilii au fost o sectă dualistă care s'a dezvoltat în părțile vestice ale Bulgariei încă de pe vremea Primului Țarat Bulgar (mai exact sec. X-XI). Persecuțiile i'au împins spre vest, ajungând până în Regatul Bosniei. Biserica din Bosnia, care era catolică, a căzut sub influența lor în sec. XIII și mai ales XIV, ceea ce a provocat ostilitatea Europei catolice și spectrul unei cruciade anti-bosniace, înainte ca ocupația otomană să facă problema irelevantă. Bogomilismul a dispărut probabil devreme în perioada otomană. Trecerea la catolicism, cel puțin formală, a bogomililor, la fel ca și convertirea pavlichenilor, care locuiau și ei în Bulgaria și aveau doctrine asemănătoare, sunt un argument puternic în favoarea originii bogomile a crașovenilor. În cele mai vechi surse, până în sec. XIX inclusiv, ei au fost numiți și s'au numit ei înșiși bulgari. Graiul lor și'ar putea avea într'adevăr rădăcinile în dialectul de pe Timokul superior, din zona Pirot. O altă posibilitate este ca graiul crașovean să fie un grai mai vechi nord-dunărean și nu sud-dunărean. Strămoșii crașovenilor ar fi putut astfel să vină de altundeva, de exemplu bogomili din Bosnia, și să fi fost asimilați lingvistic pe când Banatul Montan era încă slav. Ar fi putut de asemenea să fie pur și simplu slavi bănățeni convertiți la catolicism sub influență maghiară (deși o asemenea schimbare aleatorie de religie este necunoscută în Europa de Est pentru epoca veche). Două necunoscute apar în aceste scenarii în care graiul crașovean este nord-dunărean: 1) nu știm exact când s'a românizat Banatul Montan (și nici de ce și pe ce cale); 2) nu știm exact ce fel de grai slav se vorbea în Banatul Montan, dar se pare că era mai apropiat de bulgară decât de sârbo-croată, cum sunt și cele torlace (inclusiv crașovean). Ipoteza bogomilă rămâne cea mai probabilă. Identitatea croată a crașovenilor este de dată foarte recentă, fiind o invenție tactică a perioadei postcomuniste.

Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior: 1) croații din Banatul Românesc la 1869 (după limbă); 2) localitățile locuite de croații propriu-ziși din întregul Banat; 3) crașovenii în 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Croats in the Banat are divided into 2 main groups: Croats proper and the Krashovani, a group with uncertain origins that has adopted a national identity of its own, the Croatian one, only in our time. Croats proper in the Banat are also a product of Habsburg-era settlement. The oldest seem to be those from Recaș / Rekaš, who would have settled here in the 17th c., coming from the Bosnia area; they belong to the so-called Šokci, a regional identity that corresponds to the Croats' north-eastern branch. Those from Checea Croată / Hrvatska Keča (today included in Checea / Keča) came from the Pokuplije area in Croatia proper, from the former lands of the Topusko Abbey, whose abbot was the Archbishop of Zagreb. After the area was reconquered from the Ottomans at the end of the 17th c. and the archbishop re-took possesion, it was included in the Military Frontier (Croatia Krajina), which meant that the Archbishop was dispossessed and rewarded the Biled estate in the Banat instead. Since in the Military Frontier the various fiscal privileges of the Church's vassals were cancelled, after a while these moved to the Banat and settled in Checea / Keča in 1788 and 1801. At the same time they settled nearby, in Hrvatska Klarija (i.e. Croatian Klarija, later included in Klarija, today's Radojevo), as well as in Biled. They also settled further south, at Hrvatska Neuzina (i.e. Croatian Neuzina, today included in Neuzina) and Hrvatska Boka (i.e. Croatian Boka, today included in Boka); Radojevo, Neuzina and Boka are found nowadays in the Serbian Banat. Immeditaely next to Checea Croată / Hrvatska Keča, Ceneiul Croat / Hrvatski Čenej was founded in 1820, as a branch of the Vučetić were compensated with lands here, a Croatian noble family from Brinja (in the Lika area in Croatia Proper, also included in the Military Frontier) that was subsequently Magyarised. Croats proper can be found today only in very small numbrs in Boka, Recaș / Rekaš and Checea / Keča.

The Krashovani are a South Slavic group that lives huddled in 7 villages in the Highland Banat, south of Reșița, of which the most important is Carașova (in Croatian Karaševo); the traditional name in Romanian and the local dialect is Crașova / Krašova. The others are Iabalcea / Jabalče, Nermed / Neremić, Lupac / Lupak, Rafnic / Ravnik, Clocotici / Klokotić and Vodnic / Vodnik. They are Roman Catholic, they speak a Torlakian dialect and are one of the old populations of the Banat, not having anything to do with Habsburg-era colonisations. Torlakian dialects are indigenous to southeastern Serbia (and some adjacent areas on the other side of the border with Bulgaria), eastern Kosovo and northeastern Macedonia and represent transitional idioms between Bulgarian and Serbo-Croatian, but closer to Bulgarian in some crucial respects. More precisely, the Krashovan dialect has been considered particularly close to the idioms spoken in the upper Timok valley. The Krashovani are an enigma of the Carpathian ethno-cultural area which requires an explanation. It is strange that an old population of the Banat should have preserved its South Slavic speech until now. It is even stranger that this population should be from times immemorial Roman Catholic. The two aspects are probably linked. Isolation from the surrounding Eastern Orthodox population and endogamy have probably prevented linguistic assimilation to Romanian; and the Slavic character of this population is probably linked to the once Slavic character of the entire Highland Banat and western Oltenia (as hinted at by the overwhelmingly Slavic toponimy).

What still remains to be explained is the Roman Catholic denomination. More than one scenario can be imagined. The most likely is, I think, a Bogomil population taking refuge in the Highland Banat some time around the 14th c.; in fact, the reign of Hungarian king Louis the Great and his 1366 Vidin campaign have been claimed since the 18th c. as the time of the Krashovani's arrival in Crașova / Krašova. The Bogomils were a dualist sect that grew in the western parts of Bulgaria as early as the First Bulgarian Empire period (10th-11th c.). Persecution drove them westwards and they reached the Kingdom of Bosnia. The Bosnian Church, which was Catholic, fell under their influence in the 13th and especially the 14th c., which caused the hostility of Catholic Europe and the spectre of an anti-Bosnian crusade, before the Ottoman conquest rendered the issue irrelevant. Bogomilism probably disappeared early on in the Ottoman period. The Bogomils' conversion, at least formal, to Catholicism, as well as the Paulicians' conversion, who also lived in Bulgaria and held similar doctrines, are strong arguments in favor of a Bogomil origin for the Krashovani. In the oldest sources, as late as the 19th c., they were called and called themselves Bulgarians. Their speech could indeed originate in the dialect of the upper Timok valley, in the Pirot area. Another possibility is that the Krashovan speech is an older speech from the left bank of the Danube, not one from the right bank. The ancestors of the Krashovani could thus have come from somewhere else, e.g. Bogomils from Bosnia, and could have been linguistically assimilated while the Highland Banat was still Slavic. Or they could have been simply Banat Slavs converted to Catholicism under Hungarian influence (it is known that there were Hungarians in Crașova / Krašova in the Middle Ages, but such a random change of religion is unheard of in Eastern Europe during the older periods). Two variables appear in these scenarios in which the Krashovan speech is from the left bank of the Danube: 1) we do not know exactly when the Highland Banat was linguistically Romanianised (nor why or how); 2) we do not know what kind of Slavic dialect was spoken in the Highland Banat, but it seems to have been closer to Bulgarian than to Serbo-Croatian, as are the Torlakian dialects (including Krashovan). The Bogomil hypothesis remains the most likely. The Krashovani's Croatian identity is very recent, since it is an invention of the post-Communist period. Still, just like Paulician Bulgarians, the Krashovani were ministered to by the Croatian Church in the past, enjoyed the Slavonic language privilege granted to the latter and have always written in Latin script.

See below the maps corresponding to the preceding post: 1) Croats in the Romanian Banat in 1869 (by language); 2) Communities inhabited by Croats proper in the entire Banat ; 3) Krashovani in 2002. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.  


1)

2)

3)

Croații din Banat și crașovenii (listă) / Croats in the Banat and the Krashovani (list)

   Lista localităților cu populație croată (trecută sau prezentă) de cel puțin 4% din România ( în Banat ) și Serbia (recensământ 2002). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română (/ română fostă) / sârbo-croată (/sârbo-croată fostă). Formatul ( x / y / z ) reprezintă datele conform recensămintelor din 1869 ( doar limbă ), 1930 și respectiv 2002. Crf. = croatofon. Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.


   The list of communities in Romania ( in the Banat ) with Croatian population (past or present) of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Place names will be in the format Romanian (/ Romanian former) / Serbo-Croatian (/Serbo-Croatian former). The format ( x / y / z ) represents the data according to the censuses of 1869 ( language only ), 1930 and 2002 respectively. Crf. = Croatian speaking. See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

Crașovenii: Carașova / Crașova / Karaševo / Krašova ( 96 / 88 / 81 ), Iabalcea / Jabalče ( 100 / 82-58 / 93-39 ), Nermed / Neremić ( 100 / 100 / 98 ), Lupac / Lupak ( 97 / 90 / 87 ), Clocotici / Klokotić ( 94 / 99 / 96 ), Rafnic / Ravnik ( 100 / 49 / 96; datele pt. 1930 sunt aberante ), Vodnic / Vodnik ( 97 / 100 / 98 ), Tirol ( 9%, probabil 15% în 1966 )

 

Croații propriu-ziși: Radojevo / Klarija (1% sau 10 persoane, 18% la 1851, Claria Croată / Hrvatska Klarija a fost și separată), Cenei / Čenej ( 1%, sau 17 pers., din care doar 7 crf., 5% la 1910, greu de identificat în alte recensăminte; s’ar zice 30% crf. la Ceneiu Croat / Hrvatski Čenej la 1869, 22% la 1890, 17% la 1900 ), Checea / Keča ( 3%, toți crf., 4% în 1992, f. greu de depistat în recensăminte mai vechi, probabil în jur de 10% la 1930; la Checea Croată / Hrvacka Keča, 61% crf. la 1869, 40% la 1890, probabil spre 46% la 1910 )

Recaș / Rekaš ( 2%, 39% după limbă la 1869, 16% la 1910  ), Radna ( posibil 4% după limbă la 1869 )

Neuzina ( 1% sau 13 pers., majoritari la Neuzina Croată / Hrvatska Neuzina la 1910 ), Boca / Boka ( 5%, 21% la 1910; Boca Croată / Hrvatska Boka a fost și separată)