Românii din Slatina de Timiș și Bulci / Romanians in Slatina de Timiș and Bulci

Slatina de Timiș este un sat din Banatul Montan, pe valea superioară a Timișului, locuit de o populație etnic românească și romano-catolică. Comunitatea romano-catolică pare să se afle într'un proces lent de asimilare la populația ortodoxă din jur: astăzi doar jumătate din locuitori (52% în 2002) mai sunt catolici, în timp ce la 1869 erau încă două treimi, 68%; mai demult probabil nu existau ortodocși în sat. Originile satului și ale acestei populații nu sunt cunoscute, dar cel mai probabil este vorba de crașoveni românizați. Slatina de Timiș este aproape de Crașova, iar crașovenii sunt singura altă populație catolică veche din Banatul Montan. Este clar că în Evul Mediu aproximativ toți românii țineau de ritul răsăritean și nu există nici un exemplu clar de schimbare masivă de rit în sânul unei întregi comunități, fapt valabil pentru Europa de Est în general în vremurile vechi. O tradiție consemnată la începutul secolului XIX afirmă că strămoșii slătinenilor ar fi venit de la Crașova în vremea bătăliei de la Mohács (1526); tradiția este consemnată târziu, dar, ca și în cazul celor mai vechi consemnări despre crașoveni, are un aspect realist și verosimil.

Bulci / Bulcs este un sat pe Mureș, la ieșirea Mureșului din Transilvania în Câmpia Pannoniei (vizavi de Vărădia de Mureș, lângă Săvârșin). La origine aparent unguresc, satul este deja românesc dar romano-catolic pe vremea ocupației turcești (secolele XVI-XVII), când populația se refugiază în satul apropriat (și ortodox) Țela. Minoriții care îi păstoreau pe catolicii din Țela i'au făcut să se întoarcă la Bulci și să reîntemeieze satul în 1749. Satul a rămas covârșitor catolic până astăzi (spre deosebire de Slatina de Timiș), 76% în 2002, 95% la 1869 și 1930. Originea locuitorilor rămâne necunoscută, dar este posibil să fi fost maghiari românizați rămași catolici sub influența abației benedictine de aici, după cum se speculează chiar printre ei.


Slatina de Timiș is a village in the Highland Banat, in the upper valley of the Timiș, inhabited by an ethnically Romanian Roman Catholic population. The Roman Catholic community seems to be undergoing a slow process of assimilation to the surrounding Orthodox population: today only half the inhabitants (52% in 2002) are still Catholic, whereas they were still two thirds or 68% in 1869. At some earlier point there had probably been no Orthodox in the village. The origins of the village and of this population are not known, but it is most likely that they are Romanianised Krashovani. Slatina de Timiș lies close to Crașova / Krašova / Karaševo and the Krashovani are the only other old Catholic population in the Highland Banat. It is clear that in the Middle Ages roughly all Romanians belonged to the Eastern rite and there is no clear example of a massive rite change within a whole community, something that is true for Eastern Europe in generl in older times. According to a tradition attested in the early 19th c., the ancestors of Slatina's inhabitants would have come from Crașova / Krašova at the time of the Battle of Mohács (1526); this tradition is attested late, but it has, just like in the case of the earliest witnesses about the Krshovani, a realistic and plausible outlook.

Bulci / Bulcs is a village on the Mureș, where the Mureș leaves Transylvania and enters the Pannonian Plain (across the river from Vărădia de Mureș, next to Săvârșin). Apparently Hungarian originally, the village is already Romanian but Roman Catholic during the Turkish occupation (16th-17th c.), when the population retreats to the neighbouring Orthodox village of Țela / Cella. The Conventual Franciscans who took care of Țela's Catholics made them return to Bulci and re-found the village in 1749. The village has remained overwhelmingly Catholic to this day (unlike Slatina de Timiș), 76% in 2002, 95% in 1869 and 1930. The inhabitants' origins remain unknown, but it is possible the they were Romanianised Hungarians that remained Catholic under the influence of the Benedictine abbey here, as conjectured even among themselves.

Croații din Banat și crașovenii (hartă) / Croats in the Banat and the Krashovani (map)

Roman Catholic Church in Carașova / Crașova / Krašova / Karaševo

Croații din Banat se împart în două grupuri: croații propriu-ziși și crașovenii, un grup cu origini incerte, care de'abia în vremurile noastre a adoptat o identitate națională, pe cea croată. Croații propriu-ziși sunt și ei în Banat un produs al colonizărilor din perioada habsburgică. Cei mai vechi par să fie cei de la Recaș, care s'ar fi așezat aici în sec. XVII, venind din zona Bosniei; ei fac parte din așa-numiții șoacheți (Šokci), identitate regională corespunzătoare ramurii nord-estice a croaților. Cei din Checea Croată / Hrvatska Keča (azi inclusă în Checea / Keča) au venit din regiunea Pokuplije din Croația propriu-zisă, de pe fostele pământuri ale abației de Topusko, al cărei abate era arhiepiscopul de Zagreb. După recucerirea zonei din mâinile otomanilor la sfârșitul secolului XVII și reintrarea în posesie a arhiepiscopului, ea a fost inclusă la 1750 în Granița Militară (Craina Croației), ceea ce a însemnat deposedarea arhiepiscopului, care a fost despăgubit cu domeniul Biled din Banat. Dat fiind că în Granița Militară diversele privilegii fiscale ale vasalilor Bisericii au fost anulate, aceștia s'au mutat după o vreme în Banat, pe noul domeniu al arhiepiscopului, instalându-se la Checea la 1788 și 1801. Tot atunci s'au instalat în apropiere, la Claria Croată / Hrvatska Klarija (inclusă în Claria / Klarija, astăzi Radojevo), precum și în Biled; au fost de asemenea împroprietăriți mai la sud, la Neuzina Croată / Hrvatska Neuzina (astăzi inclusă în Neuzina) și Boca Croată / Hrvatska Boka (azi inclusă în Boka); Radojevo, Neuzina și Boca se găsesc astăzi în Banatul Sârbesc. În imediata vecinătate a Checei Croate a fost întemeiat la 1820 Ceneiul Croat / Hrvatski Čenej, prin despăgubirea aici a unei ramuri a nobililor Vučetić din Brinja (în regiunea Lika din Croația propriu-zisă, de asemenea inclusă în Granița Militară), ulterior maghiarizată. Croații propriu-ziși mai există astăzi doar în număr foarte mic la Boca, Recaș și Checea.

Crașovenii sau cârșovenii sunt un grup sud-slavic care locuiește compact în 7 sate din Banatul Montan, la sud de Reșița, cel mai important fiind Carașova (în croată Karaševo); numele tradițional în română și în dialectul local este Crașova / Krašova. Celelalte sunt Iabalcea / Jabalče, Nermed / Neremić, Lupac / Lupak, Rafnic / Ravnik, Clocotici / Klokotić și Vodnic / Vodnik. Ei sunt romano-catolici, vorbesc un dialect torlac și constituie una din populațiile vechi ale Banatului, neavând nimic de'a face cu colonizările perioadei habsburgice. Dialectele torlace sunt indigene în SE Serbiei (și unele zone adiacente pe partea cealaltă a graniței cu Bulgaria), estul Kosovo-ului și NE Macedoniei și reprezintă idiomuri de tranziție între bulgară și sârbo-croată, mai apropiate însă de bulgară sub câteva aspecte esențiale. Mai concret, dialectul crașovean a fost considerat apropiat în special de idiomurile de pe cursul superior al Timokului.

Crașovenii sunt o enigmă a spațiului etno-cultural carpatic care se cere explicată. Este ciudat ca o veche populație din Banat să'și fi păstrat graiul slav sudic până astăzi. Este cu atât mai ciudat ca această populație să fie din vremuri imemoriale romano-catolică. Cele două aspecte sunt probabil legate. Izolarea de populația ortodoxă din jur și endogamia au împiedicat probabil asimilarea la limba română; iar caracterul slav al acestei populații e legat de caracterul slav de odinioară al întregului Banat Montan și Oltenii de Vest (după cum indică toponimia copleșitor slavă).

Ce rămâne însă neexplicat este confesiunea romano-catolică. Se pot imagina mai multe scenarii. Cel mai plauzibil este, cred, refugierea unei populații bogomile în Banatul Montan cândva în jurul sec. al XIV-lea; de altfel se vehiculează (nu e clar pe ce bază) domnia regelui Ungariei Ludovic cel Mare ca timp cunoscut al sosirii crașovenilor la Crașova. Bogomilii au fost o sectă dualistă care s'a dezvoltat în părțile vestice ale Bulgariei încă de pe vremea Primului Țarat Bulgar (mai exact sec. X-XI). Persecuțiile i'au împins spre vest, ajungând până în Regatul Bosniei. Biserica din Bosnia, care era catolică, a căzut sub influența lor în sec. XIII și mai ales XIV, ceea ce a provocat ostilitatea Europei catolice și spectrul unei cruciade anti-bosniace, înainte ca ocupația otomană să facă problema irelevantă. Bogomilismul a dispărut probabil devreme în perioada otomană. Trecerea la catolicism, cel puțin formală, a bogomililor, la fel ca și convertirea pavlichenilor, care locuiau și ei în Bulgaria și aveau doctrine asemănătoare, sunt un argument puternic în favoarea originii bogomile a crașovenilor. În cele mai vechi surse, până în sec. XIX inclusiv, ei au fost numiți și s'au numit ei înșiși bulgari. Graiul lor și'ar putea avea într'adevăr rădăcinile în dialectul de pe Timokul superior, din zona Pirot. O altă posibilitate este ca graiul crașovean să fie un grai mai vechi nord-dunărean și nu sud-dunărean. Strămoșii crașovenilor ar fi putut astfel să vină de altundeva, de exemplu bogomili din Bosnia, și să fi fost asimilați lingvistic pe când Banatul Montan era încă slav. Ar fi putut de asemenea să fie pur și simplu slavi bănățeni convertiți la catolicism sub influență maghiară (deși o asemenea schimbare aleatorie de religie este necunoscută în Europa de Est pentru epoca veche). Două necunoscute apar în aceste scenarii în care graiul crașovean este nord-dunărean: 1) nu știm exact când s'a românizat Banatul Montan (și nici de ce și pe ce cale); 2) nu știm exact ce fel de grai slav se vorbea în Banatul Montan, dar se pare că era mai apropiat de bulgară decât de sârbo-croată, cum sunt și cele torlace (inclusiv crașovean). Ipoteza bogomilă rămâne cea mai probabilă. Identitatea croată a crașovenilor este de dată foarte recentă, fiind o invenție tactică a perioadei postcomuniste.

Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior: 1) croații din Banatul Românesc la 1869 (după limbă); 2) localitățile locuite de croații propriu-ziși din întregul Banat; 3) crașovenii în 2002. Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Croats in the Banat are divided into 2 main groups: Croats proper and the Krashovani, a group with uncertain origins that has adopted a national identity of its own, the Croatian one, only in our time. Croats proper in the Banat are also a product of Habsburg-era settlement. The oldest seem to be those from Recaș / Rekaš, who would have settled here in the 17th c., coming from the Bosnia area; they belong to the so-called Šokci, a regional identity that corresponds to the Croats' north-eastern branch. Those from Checea Croată / Hrvatska Keča (today included in Checea / Keča) came from the Pokuplije area in Croatia proper, from the former lands of the Topusko Abbey, whose abbot was the Archbishop of Zagreb. After the area was reconquered from the Ottomans at the end of the 17th c. and the archbishop re-took possesion, it was included in the Military Frontier (Croatia Krajina), which meant that the Archbishop was dispossessed and rewarded the Biled estate in the Banat instead. Since in the Military Frontier the various fiscal privileges of the Church's vassals were cancelled, after a while these moved to the Banat and settled in Checea / Keča in 1788 and 1801. At the same time they settled nearby, in Hrvatska Klarija (i.e. Croatian Klarija, later included in Klarija, today's Radojevo), as well as in Biled. They also settled further south, at Hrvatska Neuzina (i.e. Croatian Neuzina, today included in Neuzina) and Hrvatska Boka (i.e. Croatian Boka, today included in Boka); Radojevo, Neuzina and Boka are found nowadays in the Serbian Banat. Immeditaely next to Checea Croată / Hrvatska Keča, Ceneiul Croat / Hrvatski Čenej was founded in 1820, as a branch of the Vučetić were compensated with lands here, a Croatian noble family from Brinja (in the Lika area in Croatia Proper, also included in the Military Frontier) that was subsequently Magyarised. Croats proper can be found today only in very small numbrs in Boka, Recaș / Rekaš and Checea / Keča.

The Krashovani are a South Slavic group that lives huddled in 7 villages in the Highland Banat, south of Reșița, of which the most important is Carașova (in Croatian Karaševo); the traditional name in Romanian and the local dialect is Crașova / Krašova. The others are Iabalcea / Jabalče, Nermed / Neremić, Lupac / Lupak, Rafnic / Ravnik, Clocotici / Klokotić and Vodnic / Vodnik. They are Roman Catholic, they speak a Torlakian dialect and are one of the old populations of the Banat, not having anything to do with Habsburg-era colonisations. Torlakian dialects are indigenous to southeastern Serbia (and some adjacent areas on the other side of the border with Bulgaria), eastern Kosovo and northeastern Macedonia and represent transitional idioms between Bulgarian and Serbo-Croatian, but closer to Bulgarian in some crucial respects. More precisely, the Krashovan dialect has been considered particularly close to the idioms spoken in the upper Timok valley. The Krashovani are an enigma of the Carpathian ethno-cultural area which requires an explanation. It is strange that an old population of the Banat should have preserved its South Slavic speech until now. It is even stranger that this population should be from times immemorial Roman Catholic. The two aspects are probably linked. Isolation from the surrounding Eastern Orthodox population and endogamy have probably prevented linguistic assimilation to Romanian; and the Slavic character of this population is probably linked to the once Slavic character of the entire Highland Banat and western Oltenia (as hinted at by the overwhelmingly Slavic toponimy).

What still remains to be explained is the Roman Catholic denomination. More than one scenario can be imagined. The most likely is, I think, a Bogomil population taking refuge in the Highland Banat some time around the 14th c.; in fact, the reign of Hungarian king Louis the Great and his 1366 Vidin campaign have been claimed since the 18th c. as the time of the Krashovani's arrival in Crașova / Krašova. The Bogomils were a dualist sect that grew in the western parts of Bulgaria as early as the First Bulgarian Empire period (10th-11th c.). Persecution drove them westwards and they reached the Kingdom of Bosnia. The Bosnian Church, which was Catholic, fell under their influence in the 13th and especially the 14th c., which caused the hostility of Catholic Europe and the spectre of an anti-Bosnian crusade, before the Ottoman conquest rendered the issue irrelevant. Bogomilism probably disappeared early on in the Ottoman period. The Bogomils' conversion, at least formal, to Catholicism, as well as the Paulicians' conversion, who also lived in Bulgaria and held similar doctrines, are strong arguments in favor of a Bogomil origin for the Krashovani. In the oldest sources, as late as the 19th c., they were called and called themselves Bulgarians. Their speech could indeed originate in the dialect of the upper Timok valley, in the Pirot area. Another possibility is that the Krashovan speech is an older speech from the left bank of the Danube, not one from the right bank. The ancestors of the Krashovani could thus have come from somewhere else, e.g. Bogomils from Bosnia, and could have been linguistically assimilated while the Highland Banat was still Slavic. Or they could have been simply Banat Slavs converted to Catholicism under Hungarian influence (it is known that there were Hungarians in Crașova / Krašova in the Middle Ages, but such a random change of religion is unheard of in Eastern Europe during the older periods). Two variables appear in these scenarios in which the Krashovan speech is from the left bank of the Danube: 1) we do not know exactly when the Highland Banat was linguistically Romanianised (nor why or how); 2) we do not know what kind of Slavic dialect was spoken in the Highland Banat, but it seems to have been closer to Bulgarian than to Serbo-Croatian, as are the Torlakian dialects (including Krashovan). The Bogomil hypothesis remains the most likely. The Krashovani's Croatian identity is very recent, since it is an invention of the post-Communist period. Still, just like Paulician Bulgarians, the Krashovani were ministered to by the Croatian Church in the past, enjoyed the Slavonic language privilege granted to the latter and have always written in Latin script.

See below the maps corresponding to the preceding post: 1) Croats in the Romanian Banat in 1869 (by language); 2) Communities inhabited by Croats proper in the entire Banat ; 3) Krashovani in 2002. Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.  


1)

2)

3)

Croații din Banat și crașovenii (listă) / Croats in the Banat and the Krashovani (list)

   Lista localităților cu populație croată (trecută sau prezentă) de cel puțin 4% din România ( în Banat ) și Serbia (recensământ 2002). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română (/ română fostă) / sârbo-croată (/sârbo-croată fostă). Formatul ( x / y / z ) reprezintă datele conform recensămintelor din 1869 ( doar limbă ), 1930 și respectiv 2002. Crf. = croatofon. Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.


   The list of communities in Romania ( in the Banat ) with Croatian population (past or present) of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Place names will be in the format Romanian (/ Romanian former) / Serbo-Croatian (/Serbo-Croatian former). The format ( x / y / z ) represents the data according to the censuses of 1869 ( language only ), 1930 and 2002 respectively. Crf. = Croatian speaking. See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

Crașovenii: Carașova / Crașova / Karaševo / Krašova ( 96 / 88 / 81 ), Iabalcea / Jabalče ( 100 / 82-58 / 93-39 ), Nermed / Neremić ( 100 / 100 / 98 ), Lupac / Lupak ( 97 / 90 / 87 ), Clocotici / Klokotić ( 94 / 99 / 96 ), Rafnic / Ravnik ( 100 / 49 / 96; datele pt. 1930 sunt aberante ), Vodnic / Vodnik ( 97 / 100 / 98 ), Tirol ( 9%, probabil 15% în 1966 )

 

Croații propriu-ziși: Radojevo / Klarija (1% sau 10 persoane, 18% la 1851, Claria Croată / Hrvatska Klarija a fost și separată), Cenei / Čenej ( 1%, sau 17 pers., din care doar 7 crf., 5% la 1910, greu de identificat în alte recensăminte; s’ar zice 30% crf. la Ceneiu Croat / Hrvatski Čenej la 1869, 22% la 1890, 17% la 1900 ), Checea / Keča ( 3%, toți crf., 4% în 1992, f. greu de depistat în recensăminte mai vechi, probabil în jur de 10% la 1930; la Checea Croată / Hrvacka Keča, 61% crf. la 1869, 40% la 1890, probabil spre 46% la 1910 )

Recaș / Rekaš ( 2%, 39% după limbă la 1869, 16% la 1910  ), Radna ( posibil 4% după limbă la 1869 )

Neuzina ( 1% sau 13 pers., majoritari la Neuzina Croată / Hrvatska Neuzina la 1910 ), Boca / Boka ( 5%, 21% la 1910; Boca Croată / Hrvatska Boka a fost și separată)

 

Bulgarii din Banat (hartă) / Banat Bulgarians (map)

Bulgarii din Banat sunt bulgari pavlicheni, romano-catolici. Pavlichenii au fost la origine o sectă dualistă, înrudită poate cu maniheismul sau cu gnosticismul creștin. Au apărut în estul Anatoliei prin sec. VII și au înflorit acolo, în conflict cu Imperiul Bizantin, până când împăratul Ioan Tzimiskes, în a doua jumătate a sec. X, i'a deportat în Peninsula Balcanică, în zona Philippopolului (Plovdiv). Ei trăiesc și astăzi acolo, mai ales în câteva sate pavlichene din jurul Plovdivului. Alții trăiesc la nord de Balcani, până la Dunăre, unde s'au așezat mai târziu în Evul Mediu, formând o regiune pavlicheană în zona Nicopole - Belene - Sviștov. Bulgarii pavlicheni și'au părăsit vechea religie dualistă în Evul Mediu târziu și au devenit romano-catolici, în special în sec. XVI. Mulți au fost asimilați de'alungul timpului de bulgarii ortodocși și musulmani. Ei vorbesc un dialect propriu arhaic al limbii bulgare, pe care îl scriu în grafie latină. Mult timp au folosit în biserică și școală slavona croată, beneficiind astfel de privilegiul vernacular al catolicilor croați. 

Bulgarii din Banat sunt urmașii acelor pavlicheni care s'au stabilit în Oltenia în timpul administrației austriece (Banatul de Craiova), spre sfârșitul anilor 1720. Odată cu revenirea Olteniei sub stăpânire otomană / munteană, în timpul războiului din 1736-1739, ei au plecat și s'au așezat în Banatul de Timișoara, unde au fondat (sau refondat) satele Beșenova Veche / Stár Bišnov (1738; azi Dudeștii Vechi) și Vinga sau Tereziopol (1741). Populația lor a crescut semnificativ în a doua jumătate a sec. XVIII prin noi imigrații din Bulgaria. Populația din Beșenova Veche a întemeiat sau a participat la întemeierea de noi sate în Banat: Modoș / Modoš (1779, astăzi Jaša Tomić, în Serbia), Konak / Kanak (1820, astăzi în Serbia), Stari Lec (1820, astăzi în Serbia), Breștea / Brešča (1842, astăzi în România), Roggendorf / Banacki Dušanovac (1842, astăzi inclus în Banacki Dvor, în Serbia), Colonia Bulgară / Telepa (1846, astăzi părăsit, în România), Gjurgevo (1869, sat mutat la Skorenovac în 1886, astăzi în Serbia) și Ivanovo / Šandoru / Sándoregyházfalva (1869, astăzi în Serbia). Unii bulgari bănățeni au emigrat în anii 1880 și 1890 în Bulgaria, unde cei din Beșenova Veche au întemeiat sau au participat la întemeierea satelor Bărdarski gheran, Dragomirovo, Gostilea și Bregare, iar cei din Vinga Asenovo. Toate aceste sate se găsesc în nord-vestul Bulgariei, înșirate de'a lungul Dunării. Mai jos hărțile corespunzătoare postului anterior, pentru recensămintele din 1869 (după limbă) și 2002 (după etnie, atât în România cât și în Serbia). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, roșu-portocaliu = 10-24%, negru = 4-9%.

Roman Catholic church in Vinga

Banat Bulgarians are Roman Catholic, Paulician Bulgarians. Paulicians began as a dualist cult, related perhaps to Manichaeism and to Christian Gnosticism. They appeared in eastern Anatolia around the 7th c. and flourished there, in conflict with the Byzantine Empire, until Emperor John Tzimiskes deported them in the second half of the 10th c. to the Balkan Peninsula, to the Philippopolis (Plovdiv) area. They still live there today, especially in a few Paulician villages around Plovdiv. Others live north of the Balkans, down to the Danube, where they settled later in the Middle Ages, forming a Paulician region in the Nikopol - Belene - Svishtov area. In the Late Middle Ages, Paulician Bulgarians abandoned their old Dualist religion and became Roman Catholics, especially in the 16th c. Many have been assimilated over time by the Eastern Orthodox and Muslim Bulgarians. They speak their own archaic dialect of Bulgarian, which they write in Latin script. They used Croatian Slavonic in church and school for a long time, thus enjoying the vernacular privilege of the Croatian Catholics.

Banat Bulgarians are descendants of those Paulicians who settled in Oltenia during the Austrian administration (i.e. the Banat of Craiova), in the late 1720s. Once Oltenia reverted to Wallachian / Ottoman rule, during the 1736-1739 war, they left and settled down in the Banat of Timișoara (i.e. the Banat), where they founded (or re-founded) the villages Beșenova Veche / Stár Bišnov (1738; today Dudeștii Vechi) and Vinga or Tereziopol (1741). Their population grew significantly in the second half of the 18th c. through fresh immigration from Bulgaria. The population of Beșenova Veche / Stár Bišnov founded or took part in the foundation of new villages in the Banat: Modoš (1779, today Jaša Tomić, în Serbia), Konak / Kanak (1820, today in Serbia), Stari Lec (1820, today in Serbia), Breștea / Brešča (1842, today in România), Roggendorf / Banacki Dušanovac (1842, today included in Banacki Dvor, in Serbia), Colonia Bulgară / Telepa (1846, today deserted, in Romania), Gjurgevo (1869, village moved to Skorenovac in 1886, today in Serbia) and Ivanovo / Šandoru / Sándoregyházfalva (1869, today in Serbia). Some Banat Bulgarians migrated to Bulgaria in the 1880s and 1890s, where those from Beșenova Veche / Stár Bišnov founded or took part in founding the villages Bardarski geran, Dragomirovo, Gostilya and Bregare, while those from Vinga founded Asenovo.
See below the maps corresponding to the preceding post, for the censuses of 1869 (language) and 2002 (ethnicity, both in Romania and in Serbia). Blue =  at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, red-orange = 10-24%, black = 4-9%.

Bulgarii din Banat (listă) / Bulgarians in the Banat (list)

   Lista localităților cu populație bulgară de cel puțin 4% din România ( în Banat ). Albastru = cel puțin 75%, verde = 50-74%, galben = 25-49%, portocaliu-roșu = 10-24%, negru = 4-9%. Numele localităților vor fi în formatul română / (română fostă)/ bulgară. Vezi hărțile aferente aici. Sursă: http://www.kia.hu/konyvtar.

   The list of communities in Romania ( in the Banat ) with Bulgarian population of at least 4%. Blue = at least 75%, green = 50-74%, yellow = 25-49%, orange-red = 10-24%, black = 4-9%. Place names will be in the format Romanian / (Romanian former)/ Bulgarian. See corresponding maps here. Source: http://www.kia.hu/konyvtar.

Vinga ( 76 / 46 / 12 ), Dudeștii Vechi / Beșenova Veche / Stár Bišnov ( 92 / 93 / 75 ), Colonia Bulgară / Telepa / ( 86 / 43 / 6 sau 2 pers. din 34; încă 17% în 1992 )

Denta ( 12 / 11 / 6 ), Breștea / Brešća ( 99 / 94 / 86 ); în Serbia: Konak (7%)

în Serbia: Ivanovo (27%)